Australian Open 2014 a fost un turneu de tenis de Grand Slam care a avut loc la Melbourne Park, în perioada 13–26 ianuarie 2014.[1] A fost a 102-a ediție a Australian Open și primul turneu major de tenis al anului 2014. Ca și în anii precedenți, sponsorul principal al acestui turneu a fost Kia.
Ambii campioni en-titre la simplu au pierdut în sferturi, pentru prima dată în Open Era.[2] Novak Djokovic, de trei ori campion en-titre, nu a reușit să-și apere titlul, pierzând în fața viitorului campion Wawrinka. Victoria Azarenka, de două ori campioană en-tite, nu a reușit să-și apere titlul la simplu feminin, pierzând în fața Agnieszka Radwańska. În plus, campionii de dublu masculin, Bob & Mike Bryan, nu au reușit să-și apere titlul, în timp ce Errani și Vinci au reușit să-și păstreze titlul.
Proba de simplu masculin a fost dominată capul de serie nr.8, jucătorul elvețian, Stanislas Wawrinka, care l-a învins pe Rafael Nadal în finală și a câștigat primul său titlu de Grand Slam.
Proba de simplu feminin a fost câștigat pentru prima dată de numărul patru mondial chinezoaica Li Na, care a învins-o în finală pe Dominika Cibulková, după ce a pierdut în precedentele două finale, în 2011 și 2013. Cu această victorie, ea a câștigat cel de-al doilea titlu de Grand Slam.
Dublul masculin a fost dominat de cuplu Łukasz Kubot și Robert Lindstedt. Pentru perechea polono-suedeză, acesta a fost primul titlu de Grand Slam.
Sara Errani și Roberta Vinci și-au apărat titlul la dublu feminin cu o victorie în fața Ekaterinei Makarova și Elenei Vesnina.
Dublul mixt a fost câștigat de cuplul franco-canadian Kristina Mladenovic și Daniel Nestor, care au învins în finală perechea Sania Mirza și Horia Tecău. A fost al doilea titlu comun la mixt și al patrulea Grand Slam pentru Nestor.
Probă | C | F | SF | QF | Rundă 16 echipe | Rundă 32 echipe | Rundă 64 echipe | Rundă 128 echipe | Q | Q3 | Q2 | Q1 |
Simplu masculin | 2000 | 1200 | 720 | 360 | 180 | 90 | 45 | 10 | 25 | 16 | 8 | 0 |
Dublu masculin | 0 | N/A | N/A | N/A | N/A | N/A |
Simplu feminin | 1300 | 780 | 430 | 240 | 130 | 70 | 10 | 40 | 30 | 20 | 2 |
Dublu feminin | 10 | N/A | N/A | N/A | N/A | N/A |
Probă | C | F | SF | QF | Rundă 16 echipe | Rundă 32 echipe | Rundă 64 echipe | Rundă 128 echipe | Q3 | Q2 | Q1 |
Simplu | A$2,650,000 | A$1,325,000 | A$540,000 | A$270,000 | A$135,000 | A$75,000 | A$50,000 | A$30,000 | A$14,400 | A$7,200 | A$3,600 |
Dublu * | A$520,000 | A$260,000 | A$130,000 | A$65,000 | A$36,000 | A$21,000 | A$13,500 | N/A | N/A | N/A | N/A |
Dublu mixt * | A$135,500 | A$67,750 | A$33,900 | A$15,500 | A$7,800 | A$3,800 | N/A | N/A | N/A | N/A | N/A |
*per echipă