Alexandru Ghika

Pentru alte persoane omonime vedeți Alexandru Ghica.
Alexandru Ghika
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (61 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (cancer pulmonar) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiematematician
cadru didactic universitar[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba franceză Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniuanaliză funcțională  Modificați la Wikidata
InstituțieUniversitatea din București
Alma MaterFacultatea de Științe din Paris[*]
Lycée Louis-le-Grand
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București  Modificați la Wikidata
OrganizațiiAcademia Română
Academia de Științe din România
Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române  Modificați la Wikidata
Conducător de doctoratÎndrumător de doctorat
DoctoranziSilviu Teleman
Petru Mocanu
Cunoscut pentruAnaliza funcțională
Membru titular al Academiei Române
Membru al Academiei de Științe din România

Alexandru Ghika (n. 22 iunie 1902, București – d. 11 aprilie 1964, București) a fost un matematician și profesor universitar român, fondatorul școlii românești de analiză funcțională.

A făcut parte din școala matematică inițiată de către Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și Traian Lalescu.

Provine dintr-o veche familie aristocrată cunoscută în istoria României, familia Ghica. Era fiul lui Ioan Ghika (1873–1949) și al Elenei Metaxa (1870–1951).

Primele clase le-a început la București, apoi își continuă studiile la Paris (din 1917). În 1922 își ia licența în matematici la Sorbona, iar în 1929 obține doctoratul, conducător de doctorat fiind Paul Montel.

În 1932 intră ca asistent la Facultatea de Științe din București, apoi conferențiar în 1935, ca în 1945 să preia postul de profesor de analiză funcțională. În 1961 devine șef de Catedră la Teoria Funcțiilor.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1948 și membru titular din 1963.[2]

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 28 mai 1938.[3]

În 1959 a fost decorat cu „Ordinul 23 August”, iar în 1962 cu Ordinul Muncii.

A murit ca urmare a unei boli canceroase.

Activitate științifică

[modificare | modificare sursă]

Activitatea sa științifică este bogată, împletită permanent cu o activitate didactică de înaltă calitate. Contribuțiile sale se referă la analiza funcțională, unde a introdus noțiunile de funcție cvasianalitică generală, paranormă, poliedroid convex, modul unitar topologic, precum și operațiile topologice de limită proiectivă, limită inductivă, reuniune și intersecție topologică de spații local convexe.

A introdus în învățământul românesc studiul analizei funcționale - disciplină până atunci nouă pe plan mondial. A introdus, în această specialitate, o serie de noțiuni noi, cum ar fi puncte periferice și puncte interstițiale, preluate apoi în tratate din întreaga lume.

A efectuat cercetări în teoria funcțiilor generalizate (teoria distribuțiilor). A dezvoltat în serie funcțiile ortogonale de-a lungul frontierei rectificabile a domeniului de olomorfie.

A avut o contribuție de seamă în domeniul ecuațiilor diferențiale. A creat o școală românească de analiză funcțională.

A fost influențat de lucrările lui: David Hilbert, Stefan Banach, grupul Nicolas Bourbaki, Émile Borel, Henri Lebesgue și alții.

  • 1934: Introducere în teoria funcțiilor armonice;
  • 1936: Ecuații integrale și aplicațiile lor la funcțiile armonice
  • 1939: Teoria mulțimilor, numere transfinite și integrala lui Lebesgue;
  • 1949: Curs de teoria funcțiilor reale;
  • 1950: Curs de calcul funcțional și variațional;
  • 1959: Teoria funcțiilor generalizate;
  • 1967: Analiză funcțională.

Lucrarea Opera matematică a lui Alexandru Ghika, apărută în 1968 la Editura Academiei Române constituie un bun îndrumător de analiză funcțională.

  1. ^ a b Alexandru Ghika, Autoritatea BnF 
  2. ^ Academia Română. „Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent”. Accesat în . 
  3. ^ „Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p. 1” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  • Dorina N. Rusu: Membrii Academiei Române – Dicționar, Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, București, 2003, ISBN 973-45-0466-5 / ISBN 973-27-1051-9.
  • Dorina N. Rusu: Dicționarul membrilor Academiei Române, Ed. a 4-a rev și adăug., Editura Enciclopedică, București, 2010, ISBN 978-973-45-0617-0.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]