Campionatul European de Handbal Feminin din 2024 va fi a 16-a ediție continentală a turneului organizat de Federația Europeană de Handbal (EHF) și se va desfășura în trei țări, Austria, Elveția și Ungaria, între 28 noiembrie și 15 decembrie.[1] Va fi prima dată în istoria campionatului european când la turneul final vor participa 24 de echipe naționale.[1]
La congresul extraordinar al EHF desfășurat la Stockholm, în Suedia, pe 25 ianuarie 2020, candidatura individuală a Rusiei a fost eliminată după prima rundă de voturi, iar în cursă au rămas doar candidaturile comune ale Austriei, Elveției și Ungariei, respectiv Cehiei, Poloniei și Slovaciei.[1][2] În runda finală de votare, găzduirea competiției a fost acordată Austriei, Elveției și Ungariei, cu 28 de voturi pentru, față de cele doar 21 de voturi în favoarea candidaturii Cehiei, Poloniei și Slovaciei.[2]
Inițial, semifinalele, finala mică și finala mare erau programate să se desfășoare la MVM Dome din Budapesta, Ungaria[1], dar ulterior s-a anunțat că această sală va fi înlocuită cu Wiener Stadthalle din Viena, Austria.[3]
Extinderea competiției la 20 sau 24 de echipe a fost luată în considerare pentru prima dată în 30 august 2018. Ideea a fost propusă de Delegația Euro, însă Comisia de Competiții a Federației Europene de Handbal s-a opus cu fermitate propunerii, argumentând că:
Ar dilua calitatea evenimentului;
Încercarea de a găsi o gazdă (la acea vreme, nu exista gazdă) ar fi mai dificilă în cazul unui turneu mai mare;
Nu multe țări în afara celor care se califică deja la Euro EHF ar continua să facă același lucru, creând astfel o moștenire de durată prin calificare.[4]
În ciuda opoziției Comisiei de Competiții, Federația Europeană de Handbal (EHF) a primit feedback pozitiv din partea noilor parteneri săi comerciali, Infront și DAZN, cu privire la posibila extindere. La 15 decembrie, la Comitetul Executiv al EHF de la Paris, Federația Europeană a decis să examineze mai în amănunt extinderea propusă.[5] În ianuarie 2019 a fost înființat un grup de lucru care să supravegheze posibila extindere.[6] Pe 5 aprilie 2019, pe baza recomandărilor grupului de lucru, EHF a hotărât oficial extinderea turneului la 24 echipe.[6][7]
Pe 2 iulie 2024 au fost selectate 18 perechi de arbitri.[8] Lista a fost actualizată la 4 septembrie 2024, când o pereche de arbitri daneză a înlocuit o pereche turcă.[9]
Sigla oficială a competiției a fost făcută publică pe 19 noiembrie 2022, la conferința de presă de închidere a ediției din 2022 a campionatului european, desfășurată la Ljubljana, Slovenia.[10]
Tragerea la sorți pentru distribuția în grupe a avut loc pe 18 aprilie 2024, la Viena, Austria.[11] Extragerile au fost efectuate de portarul norvegian Silje Solberg, portarul austriac Petra Blazek, portarul elvețian Lea Schüpbach și extrema dreapta maghiară Viktória Győri-Lukács.[12] Au fost extrase mai întâi echipele din urna 1, apoi cele din urna a 2-a, urna a 3-a și urna a 4-a.[12]
Primele meci(uri) se vor juca pe 28 noiembrie 2024. Sursa: EHF Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
Primele meci(uri) se vor juca pe 29 noiembrie 2024. Sursa: EHF Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.

Echipele vor avansa în grupele principale cu punctele și golaverajul rezultat în urma meciurilor susținute împotriva celorlalte echipe din grupele preliminare care se vor califica în această fază.
Primele meci(uri) se vor juca pe 8 decembrie 2024. Sursa: EHF Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.