DȘK

DȘK

Mitralieră DȘK cu afet pe roți și scut de protecție

Tip Mitralieră grea/antiaeriană
Loc de origine  Uniunea Sovietică
Istoric operațional
În uz 1938-prezent
Istoric producție
Proiectant Vasili Degtiariov, Georgi Șpaghin
An proiectare 1938
Variante DK, DȘKM , DȘKS, Tip 54
Date generale
Greutate 34 kg
157 kg cu tren rulor
Lungime 1,625 mm
Lungime țeavă 1,070 mm

Cartuș 12,7x108mm
Cadență de tragere 600 cartușe pe minut
Viteză inițială 850 m/s
Bătaie eficace 1500 - 2000 m
Bătaie maximă 6000 m
Încărcător benzi a 50 de cartușe
Sistem de ochire spate: lamelă rabatabilă
față: cătare

DȘK (rusă: Дегтярёва-Шпагина Крупнокалиберный, 'Degtiariov-Șpaghin de calibru mare') este o mitralieră grea antiaeriană sovietică care folosește cartușe de calibrul 12,7x108mm. DȘK a fost folosită și ca o mitralieră grea pentru infanterie, fiind dotată cu un afet pe două roți și un scut metalic de protecție. Mitraliera a fost denumită după proiectantul său, Vasili Degtiariov, și după Georgi Șpaghin, care a îmbunătățit sistemul de alimentare cu gloanțe. Mitraliera este uneori poreclită Dushka (rusă: draga, scumpa) din cauza abrevierii DȘK. Arma este fabricată și în România de către Uzina Mecanică Cugir în varianta 12,7x108mm DȘKM și în varianta 12,7x99mm pe afet trepied.

Nevoia proiectării unei mitraliere grele pentru Armata Roșie a apărut în anul 1929. Primul model de acest tip, Degtyaryov, Krupnokalibernyi (abreviat DK, Degtiariov de calibru mare), a fost construit în 1930 și fabricat în cantități mici între 1933 și 1935. Mitraliera era alimentată dintr-un încărcător de tip tambur cu 30 de gloanțe și avea o cadență de tragere mică. Georgi Șpaghin a adaptat arma pentru a folosi benzi de cartușe, iar mitraliera a fost astfel adoptată de către Armata Roșie sub numele de DȘK 1938.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mitraliera DȘK a devenit mitraliera grea standard a armatei sovietice, fiind folosită ca mitralieră antiaeriană (fixată pe un pivot, trepied sau pe cupola tancurilor sovietice) și ca mitralieră grea pentru infanterie. DȘK a fost folosită și ca armament principal pentru unele tancuri ușoare, precum modelul amfibiu T-40.

În 1946 a fost dezvoltată o variantă îmbunătățită: DȘK 1938/46 sau DȘKM (M de la modernizată).[1] Pe lângă Uniunea Sovietică (Rusia), mitraliera DȘK a mai fost fabricată sub licență și în Cehoslovacia, China, Iran, Iugoslavia, Pakistan și România, fiind utilizată și în prezent de forțele armate ale multor țări. În cadrul armatei ruse, mitraliera DȘK a fost înlocuită de către mitralierele grele moderne NSV și Kord.

  1. ^ Bishop 1998, p. 248
  • en Bishop, Chris (1998) The Encyclopedia of Weapons of World War II ISBN 1586637622
  • en Koll, Christian (). Soviet Cannon - A Comprehensive Study of Soviet Arms and Ammunition in Calibres 12.7mm to 57mm. Austria: Koll. p. 53. ISBN 978-3-200-01445-9. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de DȘK