George Ranetti

George Ranetti
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Mizil, România Modificați la Wikidata
Decedat (52 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
sindicalist[*]
traducător
poet
politician
dramaturg Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata
Activitate
PseudonimNamuna, Romeo, Ghiță Delagambrinus, Tarascon, Cyrano, Kiriak, Napadarjan, Gheorghe Biciușcă, Jorj Delamizil, Ghiță Delacooperativă, Prințu Ghiță, Contele de Techirghiol, etc.  Modificați la Wikidata
Limbilimba franceză  Modificați la Wikidata
Semnătură

George Ranetti (n. 19 octombrie 1875, Mizil — d. 2 mai 1928, București) a fost un scriitor, poet, dramaturg minor, publicist și umorist român, din generația post-junimistă, care a desfășurat o importantă activitate ca gazetar, la reviste precum: „Moftul român” revista înființată de Ion Luca Caragiale, publicațiile „Moș Teacă”, „Zeflemeaua”, revista umoristică Furnica, revista „Greerul” și „România” din Iași.

A fost fiul lui Mathei Vasile Ranetti (sau Ranete), avocat, și al soției sale Lina, n. Ioachimescu. Vasile Ranetti a funcționat ca ajutor de primar în Mizil, în administrația Partidului Conservator. George Ranetti a avut un frate, Atanase Ranetti-Picolo (n. martie 1878), care de asemenea a urmat o carieră în presă. George a urmat cursurile Liceului Sfinții Petru și Pavel din Ploiești, apoi a făcut studii neterminate la Facultatea de Drept a Universității din București. După propria mărturie, a debutat la doisprezece ani, fiind elev în clasa a treia de liceu, sub pseudonimul Rolla în Gazeta Buzăului, "o mică foiță săptămânală", cu un articol de apărare a politicii tatălui său, intitulat Cum am debutat [2] A scris din clasa a șaptea , sub pseudonimul Namuna, pentru Adevărul literar (1896-1897). A fost funcționar la poștă, în București. Folosind pseudonimul Tarascon, a publicat primul său volum de versuri umoristice, Dom Paladu, în 1899, reeditat în 1902. A colaborat și la Epoca, Lupta, Pagini literare, Povestea vorbei. Scriitor prolific, dotat cu umor și vervă satirică, scrie texte facile.[3] George Călinescu scria despre G. Ranetti că "debita miticisme cu aer de pince-sans-rire și compunea poezii franceze din idiotisme române traduse vorbă cu vorbă".[4] A semnat cu pseudonimele Romeo, Tarascon, Gh. Biciușcă, Jorj Delamizil, Chiriac-Napadarjan, Contele de Tekirghiol, Prințul Ghiță, Coco, Cyrano, Sandernagor, sau Ghiță Delagambrinus.

Volume publicate

[modificare | modificare sursă]
  • Dom Paladu, [versuri], 1899
  • De inimă albastră, 1899
  • Strofe și apostrofe, 1900
  • Ahturi și ofuri, (cu o prefață de Anton Bacalbașa). 1901
  • Eu râd, tu râzi, el râde, București, Editura Socec, 1903
  • Franțuzomania , 1904
  • Scrisori din Italia, 1904
  • Schițe vesele, 1908
  • D-atunci și d-acolo. Versuri ușurele scrise-n clipe grele. București, Editura Literară a Casei Școalelor, 1931
  • Poezii, 1924
  • Domnișoara Miau. Roman pisiologic, București, Cartea Românească, 1926
  • Madam Strakinidy , 1928

Piese de teatru

[modificare | modificare sursă]
  • Romeo și Julieta la Mizil, 1907. Piesa a fost jucată la Teatrul Național din București, în stagiunile 1909-1911.
  1. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ Muzeul Național al Literaturii Române. Cum am debutat. [1]
  3. ^ "Ranetti, George", entry in the University of Florence, Dipartamento di Lingue e Lettere Neolatine
  4. ^ G. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu. Editura pentru Literatură, București, p. 284
  • Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altă dată, Vol. IV. Bucharest: Universul, 1936
  • George Baiculescu, Georgeta Răduică, Neonila Onofrei, Publicațiile periodice românești (ziare, gazete, reviste). Vol. II: Catalog alfabetic 1907–1918. Supliment 1790–1906, București, Editura Academiei, 1969
  • Lucian Boia, "Germanofilii". Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial, București, Humanitas, 2010, ISBN: 978-973-50-2635-6
  • George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, București, Editura Minerva, 1986
  • George Costescu, Bucureștii Vechiului Regat. Cu numeroase reproduceri fotografice documentare și două planșe cu peste 200 de portrete caricaturale ale oamenilor timpului, București, Editura Universul, 1944, OCLC 606183567
  • Ileana-Stanca Desa, Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Adriana Raliade, Iliana Sulică, Publicațiile periodice românești (ziare, gazete, reviste), Volumul III - Catalog alfabetic 1919–1924, București, Editura Academiei, 1987
  • Ileana-Stanca Desa, Dulciu Morărescu, Ioana Patriche, Cornelia Luminița Radu, Adriana Raliade, Iliana Sulică, Publicațiile periodice românești (ziare, gazete, reviste), Volumul IV - Catalog alfabetic 1925-1930, București, Editura Academiei, 2003 ISBN: 973-27-0980-4
  • Mihail Dragomirescu, Istoria literaturii române în secolul XX, după o nouă metodă. Sămănătorism, poporanism, criticism, București, Editura Institutului de Literatură, 1934
  • Victor Eftimiu, Portrete și amintiri, București, Editura Academiei, Editura pentru literatură, 1965
  • Nicolae Iorga,
    • Lupta pentru limba romănească — acte și lămurirĭ privitoare la faptele din martie 1906, București, Editura Minerva, 1906
    • Istoria literaturii românești contemporane. II: În căutarea fondului (1890–1934), București, Editura Adevĕrul, 1934
  • Nicolae Iorga, Constantin Bacalbașa, Istoria presei românești, București, Editura Adevĕrul, 1922
  • Ion Livescu, Amintiri și scrieri despre teatru, București, Editura pentru literatură, 1967.
  • Ioan Massoff, Istoria Teatrului Național din București: 1877—1937, București, Alcaly
  • Zigu Ornea, Sămănătorismul, București, Editura Fundației Culturale Române, 1998 ISBN: 973-577-159-4
  • Ioana Pârvulescu, Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale, București, Humanitas, 2011 ISBN: 978-973-50-2954-8

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikisursă
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de George Ranetti


Format:Poporanism