Henry Mălineanu

Henry Mălineanu
Date personale
Născut	25 martie 1920[1] București, România[2]
Decedat	12 noiembrie 2000 (80 de ani)[1][3] București, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor textier[*]​ dirijor compozitor de coloană sonoră[*]​
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Studii	Universitatea Națională de Muzică București[2]
Modifică date / text

Henry Mălineanu (n. 25 martie 1920, București, România – d. 12 noiembrie 2000, București, România) a fost un compozitor de muzică ușoară, romanțe, operetă, comedii muzicale, muzică de film și de teatru, evreu din România.

A fost dirijor la Teatrele „Barașeum” (1942-1944), „Gioconda” (1944-1948), director muzical și dirijor la Teatrul de Revistă din București (1950-1958).

Este autorul a numeroase versuri ale propriilor compoziții și coautorul multor librete.

Se cuvin subliniate și orchestrațiile sale, „realizate totdeauna cu o bogată paletă coloristică, cu spirit și originalitate”^[4].

Născut în București în 1920, studiază în paralel cu liceul la Conservatorul Regal de Muzică sub îndrumarea marilor profesori Cecilia Nitzulescu-Lupu (vioară), Ion Nonna-Otescu (armonie), Mihail Andricu (muzică de cameră) și înființează la numai 16 ani propria formație de jazz numită întâi « Tango », apoi « Metropol », cu care se produce în direct la radio.

Un prim contact cu lumea scenei, în trupa Teatrului « Nou »^[5] din Calea Văcărești îi permite deja colaborarea cu mari nume ale vremii precum compozitorul Max Halm, regizorul Iacob Sternberg, actorii Sidy Thal, Stroe și Vasilache.

Repede remarcat de marele compozitor, dirijor și om de teatru Ion Vasilescu, obține, la 18 ani postul de pianist în orchestra teatrului « Alhambra » și debutează în revista « De la munte la mare » pe scena grădinii « Colos »^[5]. Despre Mălineanu, Vasilescu va declara că îl considera ca « cel mai drag discipol al meu, aproape un fiu »^[6].

Anul 1938 îi aduce de asemeni prima înregistrare a unor melodii proprii pe discuri Columbia și Electrecord, precum și admiterea ca membru al Societății Compozitorilor Români în urma celor dintâi succese muzicale: tangoul « Iubește-mă așa cum sunt » și cântecul « Întoarce-te curând », scris pentru Lya Crăciunescu și reluat de Jean Moscopol ca și de tânărul Gică Petrescu. Henry Mălineanu participă cu regularitate, alături de Ion Vasilescu, la crearea de cântece și numere muzicale pentru spectacolele de la « Alhambra » până în 1940, apoi la « Teatrul Ion Vasilescu » la comedia muzicală « Suflet candriu de papugiu ».

În aceeași perioadă, îl cunoaște pe Eugen Mirea (1908-1973), textier și autor de librete deja afirmat, cu care va colabora, într-o strânsă prietenie, timp de peste 30 de ani.

Obligat să părăsească oficial lumina rampei din cauza legilor legionare, va continua să compună și să scrie, sub ocrotirea lui Ion Vasilescu și sub pseudonimul unor oameni de teatru curajoși, multe cântece de neuitat în revistele teatrelor « Alhambra » și « Gioconda » : de exemplu « Astă seară mă fac ‘praf ‘ », reluat mult mai târziu de Ștefan Bănică a apărut cu versurile dar și muzica (!) semnate… Tudor Mușatescu !

După înființarea în 1941 a teatrului evreiesc « Barașeum », creează pe scena acestui teatru împreună cu Eugen Mirea revistele de mare succes « Primăvara în Do major », « Dai un ban dar face », « Barașeum ’42 » și « Allo Barașeum » care lansează șlagăre nepieritoare precum « …Că doar n-o să trăiesc cât lumea ! » sau « Pe cine-aș fi iubit, dacă n-ai fi fost tu ?… »

În paralel, colaborează cu Ion Vasilescu la revistele create de acesta la teatrul « Gioconda »: « Gioconda Palace » (1943), « Răpirea Giocondei », « Gioconda iubește », « Giocondita », etc.

După 1944, reintegrează ca dirijor și co-director muzical teatrul lui Ion Vasilescu și participă la creația (de această dată “pe afiș”) unor reviste iubite de public precum “Aliații Giocondei » (1945), « Gioconda la Savoy » (1946),  «Giocondele vesele » (1946), etc. în care șlagărele se succed: « Ce să fac dacă-mi placi ? », « Primul nostru tango », « Ce bine ne-nțelegem noi doi »,  « Mai dă-mi un telefon », « Fericirea mea e-n mâinile tale », pe când la Teatrul « Boema » în revista « Dragoste pe puncte » (1947) se lansează « Ce cauți tu în viața mea » (mai târziu interzis de regimul comunist…), “Adevărata mea dragoste”, « Valsul nostru »…

Este “fondator” împreună cu Jack Fulga, Puiu Maximilian, Elly Roman și Maria Tănase al Teatrului de Stat de Revistă (sau Teatrul de Estradă -1949) și ulterior al Ansamblului de Estradă (1952), al căror director muzical devine între 1950-1958.  Creează astfel muzica « Spectacolului No.1 » (sau « Primul spectacol ») ce se va juca de peste trei sute de ori, reunind 150.000 de spectatori.  Printre spectacolele cele mai reușite se numără « Concertul popoarelor » (1953). Pentru acesta compune « Dragi mi-s cântecele mele », un imn dedicat muzicii românești autentice, cântat de nemuritoarea Maria Tănase.  

Revistele « Între noi- femeile » (1958), « Concert în re hazliu » (1960), « Expozitie de muzica ușoară » (1963) lansează numeroase piese apreciate de public (« Mica serenadă », « Am început sa-mbătrânesc », « Cine n-a iubit măcar o dată », « Gama », « Signorina Musica », « E de necrezut », « Îmi placi din ce în ce mai mult » etc)

Cântece în care îmbină cu măiestrie ritmurile proprii jocurilor folclorului românesc cu melodii dansante în orchestrații de jazz îi aduc aprecierea unui public din ce în ce mai larg: « Hop și-așa », « Garofița » (care în scurtă vreme a devenit șlagăr mondial), « Cele mai frumoase fete » etc.

Îndelungata colaborare cu Teatrul de revistă « Fantasio » din Constanța, condus de compozitorul Aurel Manolache, dă viață revistelor « Revelion în iulie » (1968), « Super Fantasio » (1974), « Veselia n-are vârstă » (1977), « Revista de aur » (1979), « Fantasiada » (1980), « Fantasiorama » (1981), « Nunta la Fantasio » (1984) ca și « Cioc, boc, hai la joc » și "Avioane de hârtie" (reviste pentru copii, 1982 și 1985), ce s-au bucurat de o largă apreciere din partea publicului. La aceste reviste a lucrat cu o echipă de mari nume ale vieții scenice românești: Eugen Mirea, regizorul Nicușor Constantinescu, coregrafii Oleg Danovschi și Cornel Patrichi, scenografa arh. Teodora Dinulescu, ș.a.

Anii 60 văd nașterea noii generații de interpreți ai muzicii ușoare românești, pentru care va compune cântece precum « Nici-o dragoste nu e ca a noastră » (Margareta Pâslaru), « Nimeni » (Doina Badea), “Dacă n-oi trăi acum” (Dan Spătaru), "Ce ușoară ghicitoare" (Corina Chiriac), "Femeie" (Luigi Ionescu) șamd. În același timp, melodii ca « Aș vrea iar anii tinereții » și « Nu se poate » (cu care Ioana Radu obține Premiul I la Festivalul de muzica ușoară de la Mamaia^{[nefuncțională]} în 1969) îl consacră ca unul din cei mai apreciați autori de romanțe. Compozitorul apare aci ca un continuator al tradiției cântecului liric românesc ilustrat de Fernic, Cavadia, Vasilescu sau Dendrino.^[4]

Tot în aceasta perioadă, Henry Mălineanu creează împreună cu Eugen Mirea la Teatrul Nottara comediile muzicale « Lady X », « Au fost odată… două orfeline » și « Bună seara domnule Wilde », cele din urmă considerate ca vârfuri incontestabile al genului în România,^[7] plebiscitate de public, adaptate și reluate de numeroase teatre din țară și străinătate.

Este autorul operetei « Suflet de artist » (1963), bazată pe cântecele și viața lui Ion Vasilescu, pusă în scenă la Teatrul de operetă din București și interpretată în rolurile principale de Ion Dacian și Silly Popescu.

Henry Mălineanu a creat de asemeni muzica a numeroase filme și piese de teatru (printre care ar fi de amintit neuitata « Căruță cu paiațe » sau longevivele « Comedie de modă veche »^[8] și « Micul infern »^[9] care au făcut deliciul publicului peste cinci sute de reprezentații).

Henry Mălineanu a compus sute de melodii (peste 450 sunt înregistrate la Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România); aici o listă alfabetică a celor mai cunoscute 100 :

Henry Mălineanu a semnat pe libretele lui Eugen Mirea comediile muzicale : "Au fost odată... două orfeline" (1965, în regia Sandei Manu), "Bună seara, domnule Wilde !" (1971, în regia lui Alexandru Bocăneț), "Lady X" (1974, în regia lui George Rafael), la Teatrul Nottara

În adaptarea franceză a lui Eugen Mirea "cele două orfeline" au fost prezentate la "Théatre des variétés" din Paris în regia lui Jacques Fabbri sub titlul "Il était... deux orphelines".

Henry Malineanu crează pentru Teatrul Național din București în regia lui Mihai Berechet muzica pieselor : "Căruța cu paiațe", "Comedie de modă veche", "Drumul singurătății", "Infernalul mecanism", "Autorul e în sală", "Act venețian", în regia lui Andrei Serban : "Livada cu vișini", iar pentru Teatrul Nottara : "Micul infern", "Amintirile Sarei Bernhardt", "Citadela sfărâmată", "Sentimente și naftalină", "Mizerie și noblețe", toate în regia lui Mihai Berechet.

Printre numeroase alte colaborări notabile : "Infidelitate conjugală" la Teatrul Bulandra, "Umor pe sfori", "2-0 pentru noi", "Milioanele lui Arlechin", "Mica sirenă" la Teatrul Țăndărică, "Eu sunt tatăl copiilor", "Școala calomniei", etc

A compus muzica filmelor:

• Marinică (1956)
• Șurubul lui Marinică (1956)
• Portretul unui necunoscut (1960)
• O zi pierdută (1960)
• Lada cu zestre (1961)
• Post restant (1962)
• Gaudeamus igitur (1965)
• Șeful sectorului suflete (1967)
• De trei ori București (1968)
• Pantoful Cenușăresei (1969)
• Răutăciosul adolescent (1969)
• Muzica e viața mea (1988)

Piesa „Zi-i una mai săltăreață” este cântată în scena banchetului din filmul De-aș fi... Harap Alb (1965).

• Laureat al Premiului de Stat (1953)
• Artist Emerit (1962)
• Henry Malineanu a obținut premiile Festivalurilor de muzică ușoară Mamaia (1963, 1964, 1969, 1971, 1984) și „Crizantema de aur” Târgoviște (1980) precum și Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1971, 1977, 1978, 1991 pentru întreaga activitate muzicală).

• Pagina oficială Henry Malineanu
• Fundația Henry Malineanu -pagina Facebook
• "Henry Mălineanu - Melodii alese"; Editura Muzicala, București, 1963
• "Henry Mălineanu - Melodii alese"; Editura Muzicala, București, 1987
• "Meridianele cântecului" – Daniela Caraman-Fotea; Editura Muzicală, București, 1989
• "Maria Tănase și cântecul romanesc" - Petre Ghiață si Clery Sachelarie; Editura Muzicală, București, 1965
• "Ion Vasilescu, poet al melodiei" - Ana Frost; Editura Muzicală, București, 1967
• "O strada cu cântec, sau povestea musicalului" - George Sbârcea, Editura Muzicală, București, 1979
• "Ca doar n-o sa trăiesc cat lumea: Viața și cântecele lui Gica Petrescu" - George Sbârcea, Editura Viitorul românesc, București, 1993
• "Revista de altădată" - Nicolae Dinescu, Editura Meridiane, București, 1973
• "Romanța unei vieți: Ioana Radu" - Harry Negrin, Editura Muzicală, București, 1987
• "9 caiete albastre" - Mihai Berechet, Editura Muzicală, București, 1983
• "Alte caiete albastre: O viață dăruita teatrului" - Mihai Berechet, Editura Florile dalbe, București, 2000
• "Je suis un violoniste raté" - Antoine Goléa, Editions Belfond, Paris, 1981
• "Pagini de jurnal" în "Scrieri" - Tudor Mușatescu, Editura Minerva, București, 1984
• "Fantasio 40" - Jean Badea, Editura Leda, Constanta, 1998
• "Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată" - Vera Molea, Biblioteca Bucureștilor, București, 2011