Maria Carolina a Austriei

Maria-Carolina a Austriei
Regină a Neapole și Sicilia

Portret al Mariei Carolina, regină a Neapole și Sicilia, de Martin van Meytens, ca. 1770.
Date personale
Nume la naștereMaria-Carolina-Louise-Josepha-Johanna-Antonia-Anna
Născută13 august 1752(1752-08-13)
Palatul Schonbrunn, Viena, Austria
Decedată (62 de ani)
Austria
ÎnmormântatăCripta Capucinilor din Viena Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiboală cerebro-vasculară[*] Modificați la Wikidata
PărințiFrancisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Maria Theresa a Austriei
Frați și suroriMaria Antoaneta, regină a Franței
Arhiducesa Maria Carolina a Austriei[*]
Arhiducesa Maria Amalia a Austriei
Arhiducesa Maria Elisabeta a Austriei
Arhiducesa Maria Ioana Gabriela a Austriei
Arhiducesa Maria Josepha a Austriei
Archduchess Maria Carolina of Austria[*][[Archduchess Maria Carolina of Austria (possibly stillborn daughter of Empress Maria Theresa and Holy Roman Emperor Francis I Stephen (1748-1748))|​]]
Arhiducesa Maria Christina, Ducesă de Teschen
Arhiducesa Maria Anna a Austriei
Arhiducesa Maria Elisabeta a Austriei[*]
Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Ferdinand, Duce de Modena
Carol Iosif al Austriei
Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Arhiducele Maximilian Franz a Austriei Modificați la Wikidata
Căsătorită cuFerdinand I al celor Două Sicilii
CopiiMaria Theresa, Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman
Maria Luisa, Mare Ducesă de Toscana
Francisc I al celor Două Sicilii
Maria Christina, regină a Sardiniei
Maria Amalia, regină a Franței
Maria Antonia, Prințesă de Asturia
Leopold, Prinț de Salerno
Cetățenie Monarhia Habsburgică Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiViena[1] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriregină consoartă ()
Arhiduce ()
Familie nobiliarăCasa de Bourbon
Casa de Habsburg-Lorena
Domnie
Domnie12 mai 1768 – 8 septembrie 1814
PredecesorMaria-Amalia de Saxonia
SuccesorLucia Miggliaccio
Semnătură

Maria Carolina a Austriei (germană Maria Karolina von Österreich; italiană Maria Carolina d'Austria; 13 august 17528 septembrie 1814) a fost soția regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii și de facto conducător al Neapolelui în perioada 1768-1799 și 1799-1806 și al Siciliei în perioada 1768-1814, deși ea a pierdut de facto puterea în 1812. A supravegheat promulgarea a multor reforme inclusiv revocarea interdicției privind masoneria, extinderea marinei sub conducerea favoritului ei, John Acton, și eliminarea influenței spaniole. A fost partizană a absolutismului luminat până la izbucnirea Revoluției franceze, când, pentru a preveni ca ideile Revoluției să pătrundă, a transformat Neapole într-un stat polițienesc. S-a născut arhiducesă de Austria și a fost sora reginei Marie Antoinette a Franței.

Arhiducesa Maria Carolina ținând un portret al tatălui ei, Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Născută la 13 august 1752 la Palatul Schönbrunn, Viena, Maria Carolina a fost al treisprezecea copil al Maria Theresa a Austriei și Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Nașii ei au fost regele Ludovic al XV-lea al Franței și regina Maria Leszczyńska.[2] A fost numită după două două surori mai mari: Maria Carolina care a murit la două săptămâni după ce a împlinit un an și Maria Carolina care a murit la câteva ore după botez, însă familia i-a spus Charlotte.

Maria Carolina a fost fiica care a semănat cel mai mult cu mama ei. A avut o relație foarte apropiată cu sora sa mai mică, Maria Antoneta.[3] O dovadă a apropierii lor este faptul că, atunci când una din ele s-a îmbolnăvit, cealaltă a luat boala.[3] În august 1767 Maria Tereza le-a separat pe cele două fete, crescute până atunci împreună sub auspiciile contesei Marie von Brandis, din cauza comportamentului lor rău.[4]

În octombrie 1767 sora Mariei Carolina, Maria Josepha, destinată să se căsătorească cu Ferdinand al IV-lea de Neapole, parte a alianței cu Spaniei, a murit de variolă.[5] Dornic de a salva alianța austro-spaniolă, Carol al III-lea al Spaniei, tatăl lui Ferdinand al IV-lea, a cerut ca fiul său să se căsătorească cu altă soră.[6][7]

Împărăteasa a oferit curții de la Madrid pe Maria Amalia sau Maria Carolina.[8] Deoarece Maria Amalia era cu cinci ani mai mare decât fiul său, Carol al III-lea a optat pentru cea din urmă.[8] Maria Carolina a reacționat prost la logodnă, a plâns și a spus că această căsătorie aduce ghinion.[8] Obiecțiile ei totuși nu au întârziat pregătirile pentru noul ei rol de regină a Neapolelui.[9] Nouă luni mai târziu, la 7 aprilie 1768, Maria Carolina s-a căsătorit cu Ferdinand al IV-lea al Neapolelui în lipsa acestuia, mirele fiind reprezentat de fratele Mariei Carolina, Ferdinand.[10]

Maria Carolina, regină a Neapole și Sicilia, de Anton Raphael Mengs, ca. 1768.

Căderea lui Tanucci

[modificare | modificare sursă]

Regina Neapolelui în vârstă de șaisprezece ani a călătorit de la Viena la Neapole oprindu-se în drum la Mantua, Bologna, Florența și Roma.[11][12][13] A ajuns în regatul Neapole la 12 mai 1768 debarcând la Terracina, unde s-a despărțit de însoțitorii ei austrieci.[12]
Din Terracina ea și suita care i-a mai rămas și care-i includea pe fratele ei Marele Duce de Toscana și soția acestuia Maria Luisa a Spaniei au ajuns la Poztella, unde și-a întâlnit soțul pe care l-a găsit "foarte urât".[14] Ea i-a scris contesei de Lerchenfeld: "Îl iubesc numai din datorie ..."[14] Ferdinand, de asemenea, nu a fost impresionat de ea, declarând, după prima lor noapte împreună: "Doarme ca un mort și transpiră ca un porc".[15]

Deși Maria Carolina nu și-a plăcut soțul, totuși, acest lucru n-a împiedicat-o să nască copii pentru a perpetua dinastia. În total, Maria Carolina i-a dăruit lui Ferdinand optsprezece copii, din care șapte au atins vârsta adultă, printre ei aflându-se succesorul lui Francisc I, ultima împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, Marea Ducesă de Toscana, ultima regină a Franței și Prințesa de Asturia.

Ferdinand, care a primit o educație destul de fragilă, nu avea capacitatea de a conduce, și se baza în totalitate pe consilierul tatălui său Carol al III-lea al Spaniei, Bernardo Tanucci.[16] În conformitate cu instrucțiunile de la împărăteasa Maria Tereza, Maria Carolina a câștigat încrederea lui Ferdinand simulând interes față de activitatea lui favorită - vânătoarea.[17] Așa ea a obținut administrarea statului pe ușa din spate, care avea să se realizeze pe deplin după nașterea unui moștenitor în 1775 și admiterea ei în Consiliului Privat.[17][18] Până atunci, Maria Carolina a prezidat întinerirea vieții la curtea napolitană. Academicienii Gaetano Filangieri, Domenico Cirillo și Giuseppe Maria Galanti au frecventate salonul ei, printre alții.[19]

Căderea lui Tanucci de la putere a apărut ca un argument al Mariei Carolina privind Masoneria, la care ea a aderat.[17] Acționând la ordinele lui Carol al III-lea, Tanucci a reluat o lege din 1751 care interzice Masoneria, ca răspuns la descoperirea unei loje masonică în rândul regimentul regal.[17] Înfuriată, regina i-a spus regelui Carol al III-lea opinia ei că Tanucci a ruinat țara, prin intermediul unei scrisori scrise de către soțul ei, făcând astfel să arate ca și cum ar fi fost ideea lui.[20] Ferdinand l-a demis pe Tanucci în octombrie 1776, provocând o ruptură cu tatăl său.[21] Numirea succesorului lui Tanucci, marchizul de Sambuca, o marionetă a reginei Maria Carolina, a reprezentat sfârșitul influenței spaniole în Napoli și creșterea influenței austriece.[22] Nepopularitatea ei în rândul nobilimii a crescut odată cu încercările ei de a le reduce prerogativele.

Patronajul artistic și decesul lui Carol al III-lea

[modificare | modificare sursă]
Famila Regală a Neapole de Angelica Kauffman. Acest portret reprezintă o breșă față de reprezentările tipice ale Bourbonilor, care încorporează un peisaj arcadian și poze simple.[23]

Maria Carolina a patronat artiști germano-elvețieni, cel mai faimos caz fiind Angelica Kauffman, care a pictat familia reginei într-un cadru informal, în grădină, în 1783, și-a dat fiicelor ei lecții de desen.[24] Maria Carolina a acoperit-o cu daruri pe Kauffman dar ea a preferat cercurile artistice de la Roma la Napoli.[25] Patronajul reginei nu a fost limitată la pictori de portrete, ea a alocat pictorului peisagist Jacob Philipp Hackert o aripă a palatului de la Francavilla.[25] Ca și Kauffman, el a dat lecții copiilor reginei și s-a bucurat de confidențele ei.[26] La recomandarea lui Hackert, regele și regina au restaurat statuiile palatului Farnese și le-au adus la Nepole. În 1784 regina a fondat un așezământ filantropic la San Leucio, unde funcționau manufacturile regale de mătase.[27]

De asemenea, a colecționat tabachere ornamentale și bijuterii din aur.[28]

În 1788 odată cu decesul regelui Carol al III-lea al Spaniei, relațiile napolitano-spaniole s-au îmbunătățit.[29] Noul rege, Carol al IV-lea dornic să fie în termeni buni cu fratele său, regele Neapole, a trimis flota spaniolă să-l salute.[30] Pentru a consolida împăcarea, Carol al IV-lea a propus ca fiica lui să se căsătorească cu fiul cel mare al regelui și reginei, Ducele de Calabria. În timp ce regele a sprijinit căsătoria, Maria Carolina a evitat-o. [30] Ca și mama ei ea a ales cu grijă viitorii parteneri ai copiilor ei, căsătoriile urmau să cimenteze alianțe politice alese de ea.[31] Decesul soției nepotului reginei, Prințul Moștenitor Francisc al Austriei, Ducesa Elisabeta de Württemberg, i-a deschsi oportunitatea de a-și împlini ambițiile maritale. Fiicele ei Maria Teresa și Luisa, s-au căsătorit cu Prințul Moștenitor Francisc și cu Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana.

Maria Carolina și Ferdinand au avut optsprezece copii:

Arbore genealogic

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ RKDartists, accesat în  
  2. ^ Lever, p 315.
  3. ^ a b Fraser, p 27.
  4. ^ Fraser, p 38.
  5. ^ Crankshaw, p 274.
  6. ^ Acton, p 126.
  7. ^ Bearne, p 57.
  8. ^ a b c Bearne, p 60.
  9. ^ Bearne, p 62.
  10. ^ Bearne, p 66.
  11. ^ Acton, p 129.
  12. ^ a b Acton, p 130.
  13. ^ Bearne, p 67.
  14. ^ a b Bearne, p 71.
  15. ^ Acton, p 131.
  16. ^ Acton, p 114.
  17. ^ a b c d Acton, p 172.
  18. ^ Bearne, p 78.
  19. ^ Bearne, p 81.
  20. ^ Acton, p 175.
  21. ^ Acton, pp. 175–176
  22. ^ Bearne, p 174.
  23. ^ Tarabra, p 203.
  24. ^ Acton, p 214.
  25. ^ a b Acton, p 215.
  26. ^ Acton, p 216.
  27. ^ Bearne, pp. 124–125.
  28. ^ V&A Museum inventory http://www.fashioningtheearlymodern.ac.uk/wordpress/wp-content/uploads/2012/07/ducrollay-album.pdf Arhivat în , la Wayback Machine.
  29. ^ Bearne, p 112.
  30. ^ a b Bearne, p 113.
  31. ^ Bearne, p 114.
  • Acton, Harold (1956). Bourbons of Naples. Methuen & Co.: London.
  • Bearne, Catherine Mary (1907). A Sister of Marie Antoinette: The Life-Story of Maria Carolina, Queen of Naples. T. Fisher Unwin: London
  • Crankshaw, Edward (1969). Maria Theresa. Longman Publishers: London.
  • Davis, John Anthony (2006). Naples and Napoleon: southern Italy and the European revolutions (1780–1860). Oxford University Press: Oxford. ISBN 0-19-820755-7
  • Fraser, Antonia (2002). Marie Antoinette: The Journey. Phoenix: London. ISBN 978-0-7538-1305-8

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Maria Carolina a Austriei la Wikimedia Commons