Paul Signac

Paul Signac
Paul Signac - Portret de Édouard Manet
Date personale
Născut	11 noiembrie 1863[2][3][4][5][6] Paris, Franța[7][1]
Decedat	15 august 1935 (71 de ani)[2][3][4][5][7] Paris, Franța[7][1]
Înmormântat	Cimitirul Père-Lachaise Grave of Signac[*][[Grave of Signac |​]]
Cauza decesului	septicemie
Căsătorit cu	Berthe Roblès[*][[Berthe Roblès |​]] (din 1892)
Copii	Ginette Signac[*][[Ginette Signac (3 Oct 1913 - 1 May 1980)|​]][8]
Cetățenie	Franța[9][10]
Ocupație	pictor desenator[*]​ artist grafic[*]​ grafician[*]​ architectural draftsperson[*][[architectural draftsperson (drafter of technical drawings of buildings)|​]]
Locul desfășurării activității	Overschie[*][[Overschie (district of Rotterdam, Netherlands)|​]][1] Rotterdam[1] Vlissingen[1] Volendam[*][[Volendam (town in North Holland in the Netherlands)|​]][1]
Limbi vorbite	limba franceză[3][11]
Activitate
Domeniu artistic	pictură
Pregătire	Émile Bin
Profesor pentru	Lucie Cousturier
Mișcare artistică	Pointilism[1]
Opere importante	Deux stylistes Rue du Caire[*][[Deux stylistes Rue du Caire (pictură de Paul Signac)|​]], Golfe Juan[*][[Golfe Juan (pictură de Paul Signac)|​]], Les Démolisseurs[*][[Les Démolisseurs (pictură de Paul Signac)|​]]
Premii	Legiunea de onoare
Semnătură
Modifică date / text

Paul Signac (n. 11 noiembrie 1863, Paris, Franța – d. 15 august 1935, Paris, Franța) a fost un pictor francez neoimpresionst, grafician și acuarelist, discipol al lui Georges Seurat și - împreună cu el - teoretician al tehnicii divizioniste în pictură.

Paul Signac s-a născut la Paris, fiu al unui negustor înstărit și fabricant de harnașamente. Intenționa să devină arhitect, nu termină însă studiile liceale și, în 1880, se decide pentru pictură, familia asigurându-i independența financiară. Fascinat de operele lui Claude Monet, fără nici un fel de pregătire în profesie, începe să picteze peisaje împreună cu prietenul său Armand Guillaumin, un pictor din cercul impresioniștilor, instalându-și șevaletul pe malul Senei sau pe plaja din Port en Bessin. În 1883, frecventează câteva luni atelierul lui Siegfried Bing. Energic și sociabil, Signac participă în 1884 în mod activ la înființarea "Societății Artiștilor Independenți", care organizează expoziții fără a avea un juriu de selecție.

În 1885 intră în contact cu tinerii artiști grupați în jurul Georges Seurat și devine un entuziast adept al tehnicii divizioniste inițiată de Seurat, metodă care constă în juxtapunerea direct pe pânză a micilor tușee de culoare în stare pură, lăsând privirii de la distanțâ recompunerea tonurilor dorite de artist. Signac se interesează de lucrarea lui Charles Henry, "Introducere în estetica științifică", și elaborează el însuși bazele teoretice ale divizionismului în lucrarea "D'Eugène Delacroix au neo-impressionnisme" ("De la Eugène Delacroix la neoimpresionism"), care va apărea în 1899. Termenul de neoimpresionism fusese creat de criticul de artă Félix Fénéon: "Adevărul este că metoda neoimpresionistă impune o delicatețe excepțională a ochiului" ("L'Art moderne", Bruxelles, 19 septembrie 1886). "Tehnica divizării - scrie Signac - nu asigură prin amestecul optic al elementelor pure numai un maximum de luminozitate, ci, prin dozarea și echilibrarea acestor elemente după regulile contrastului, garantează de asemenea armonia totală a operei". Se interesează și de redarea figurilor omenești, multiplicând schițele de la litografii până la compoziții de mari dimensiuni.

Anul 1892 marchează o etapă importantă în viața lui Signac. După perioade de lucru prin porturile Franței, petrece cea mai mare parte a timpului în Saint-Tropez, unde își construiește o casă cu un atelier, și invită prieteni artiști pentru a lucra împreună. În același an se căsătorește cu Berthe Roblès, o rudă îndepărtată a lui Camille Pissarro. Călătorește pe un mic vas cu pânze, botezat "Olympia" în onoarea lui Édouard Manet, realizând compoziții în acuarelă, schițate rapid după natură, pe care apoi le dezvoltă în atelier sub forma unor tablouri mari pe pânză.

După 1896, mărește treptat suprafețele culorilor, îndepărtându-se într-o oarecare măsură de tehnica pointillistă, dar păstrând întreaga prospețime și pregnanță optică a materiei colorate. În fiecare an ia parte cu mai multe tablouri la expozițiile "Societății Artiștilor Independenți", al cărei președinte devine în 1908. Începând din 1910, acuarela devine metoda preferată a lui Signac și realizează numeroase tablouri peisagistice în timpul peregrinărilor sale prin Collioure, Port-en-Bressin, La Rochelle, Marseille și Veneția. Fluiditatea monocromă în apă îi asigură mai multă libertate decât pictura în ulei, este mai puțin precisă, dar mai bogată în luminozitate.

După moartea lui Seurat în 1891, contribuie la catalogarea operelor acestuia, cu care organizează o expoziție memorială postumă.

Paul Signac s-a bucurat încă din cursul vieții de o recunoaștere unanimă ca artist. A primit, succesiv, toate gradele ordinului "Legiunea de Onoare" și a fost primar în Montmartre. Când a murit în vârstă de 72 de ani, în 1935, stilul pentru care și-a dedicat toată viața încetase de mult să mai fie revoluționar.

• 
  Palatul papilor din Avignon, 1900
• 
  Vedere asupra portului din Marseille, 1905
• 
  Bazinul de apă din curtea casei lui Cézanne, acuarelă, 1920
• 
  Portul La Rochelle, 1921

• Henri Perruchot: La vie de Signac, Paris, 1966
• Catalogue de l'exposition Paul Signac, Musée de Louvre, Paris, 1963-1964

• en Paul Signac — pictor francez neoimpresionist Arhivat în 30 decembrie 2006, la Wayback Machine.
• Paul Signac în Olga's Gallery