Graiul muntenesc

Graiurile limbii române:
Româna standard
    Graiul ardelenesc
    Graiul bănățean
    Graiul bucovinean
    Graiul crișean
    Graiul moldovenesc
    Graiul maramureșean
    Graiul muntenesc
    Graiul oltenesc
Româna din Rep. Moldova
Româna din Timoc
Româna din Ucraina
Româna din Voivodina
Harta graiurilor dacoromâne

Graiul muntenesc face parte din grupul graiurilor sudice ale dialectului dacoromân. Este recunoscut ca grai autonom de către toți lingviștii, inclusiv de cei care amintesc numai de două (al doilea fiind cel moldovenesc), de exemplu Alexandru Philippide, Iorgu Iordan sau Emanuel Vasiliu[1].

Graiul muntenesc este vorbit în sudul Ardealului (județele Sibiu și Brașov), dar mai ales în regiunile situate la sud și sud-est de Carpații meridionali, Muntenia și centrul, respectiv sudul Dobrogei. Mai este vorbit și de românii din nordul Bulgariei. Teritoriul graiului muntenesc se împarte în patru zone: una centrală (cea mai mare parte a Munteniei), Muntenia de nord-est, Dobrogea și Ardealul de sud[2].

Majoritatea lingviștilor includ în graiul muntenesc și pe cel oltenesc, dar unii, precum Grigore Brâncuș, Valeriu Rusu sau Gheorghe Ivănescu, îl consideră pe acesta un grai autonom[1].

Caracteristici

[modificare | modificare sursă]

Fonetice[3]:

Fenomen Exemplu dialectal Corespondent în varietatea standard
palatalizarea lui [ʃ] și [ʒ] înainte de [ə], care devine [e] e
loje
ă
lojă
[d] pur dentală urmată de [ə], [ɨ] dăștept
dân
deștept
din
disimilația lui [e] neaccentuat în [i], mai ales sub influența unui [e] accentuat fetili
caprili
fetele
caprele

Gramaticale:

Fenomen Exemplu dialectal Corespondent în varietatea standard
la indicativ prezent și la viitor cu verbul auxiliar a vrea, forma de persoana a III-a plural indentică cu cea de persoana a III-a singular ei/ele bea
ei/ele va bea
ei/ele beau
ei/ele vor bea
la perfectul compus, persoana a III-a plural indentică persoana a III-a singular, și forma de participiu cu sufixul -ără ei/ele a venitără ei/ele au venit
verbul a vrea folosit la perfect compus ca verb modal am vrut să cad era să cad
a veni folosit ca auxiliar de aspect vine și/de crește începe să crească
a veni auxiliar al diatezei pasive grinda vine așezată aici grinda este așezată aici
confuzia prepozițiilor după și de pe floarea după/dupe masă floarea de pe masă
de folosit ca pronume relativ omul de vine omul care vine
complement direct cu prepoziția la (cu valoare partitivă) mănâncă la pâine mănâncă pâine
adverbul mai înaintea pronumelui reflexiv nu mai mă duc nu mă mai duc
adverbul decât în construcție restrictivă folosit fără negația n(u) am decât două mere n-am decât două mere

Lexicale:

Fenomen Exemplu dialectal Corespondent în varietatea standard
cuvinte cu sens specific ginere mire
cuvinte de origine bulgară ciușcă ardei iute
cuvinte de origine turcă peșchir
perdea
prosop
adăpost pentru vite
cuvinte de origine greacă dârmon ciur

Primele atestări scrise ale limbii române (Scrisoarea lui Neacșu din 1521 și în jur de 50 de documente manuscrise ulterioare), precum și primele texte tipărite în română reflectă caracteristicile graiului muntenesc. Din această cauză, româna standard este cea mai apropiată de acest grai, îndeosebi din punct de vedere fonetic și lexical, fiind principalul grai care stă la baza standardului. Nu i-a preluat toate specificitățile, dimpotrivă, a respins multe dintre ele, mai ales în ceea ce privește morfologia verbului[2].

  1. ^ a b Sala 1989, p. 90.
  2. ^ a b Sala 1989, p. 203.
  3. ^ Secțiune după Sala 1989, p. 203.

Sursă bibliografică

[modificare | modificare sursă]

Legătură externă

[modificare | modificare sursă]