Sinagoga Ortodoxă din Brașov

Sinagoga Ortodoxă din Brașov
Poziționare
Coordonate45°38′24″N 25°35′30″E ({{PAGENAME}}) / 45.6399°N 25.5918°E
LocalitateBrașov Modificați la Wikidata
JudețBrașov
Țara România  Modificați la Wikidata
Edificare
Data începerii construcției  Modificați la Wikidata

Sinagoga Ortodoxă din Brașov este un lăcaș de cult evreiesc din municipiul Brașov, localizat pe Str. Castelului nr. 64. Ea a fost construită în anul 1924, în stil maur.

Comunitatea evreiască din Brașov

[modificare | modificare sursă]

Primii evrei s-au stabilit în orașul Brașov în anul 1807, cu aprobarea consiliului local. Comunitatea evreilor a fost înființată oficial în 1826. Existau restricții în ceea ce privește meseriile pe care le puteau practica, ei putându-se angaja doar dacă respectivul loc de muncă era refuzat de sași. Membrii comunității se îndeletniceau cu negustoria, dar mai existau și meseriași (pălărieri, croitori, zugravi, bijutieri) sau intelectuali în rândul populației evreiești.

Numărul evreilor din Brașov a crescut constant. Astfel, dacă în 1890 trăiau în oraș 769 evrei, în anul 1940 numărul lor crescuse la 6.000 de persoane [1].

Comunitatea evreilor din Brașov s-a divizat în 1877 în evreii de rit ortodox (tradiționalist) și cei de rit neolog. Evreii din cele două rituri și-au construit propriile lăcașe de cult.

În 1912 evreii din Brașov au înființat o filială a ITO (Jewish Territorialist Organization), organizație care căuta un cămin pentru stabilirea poporului evreu. În 1921 a fost fondat clubul sportiv evreiesc Hakoah. Cu timpul, evreii au devenit întreprinzători, ingineri, industriași, sau proprietari de ziare, având un rol important în viața economică din perioada interbelică.

Perioada celui de-al doilea război mondial a reprezentat o perioadă grea pentru membrii comunității evreiești din Brașov. Chiar dacă nu au fost deportați în lagăre, li s-a interzis să fie proprietari de societăți comerciale, evreii fiind frecvent bătuți, iar copiii lor dați afară din școală. În anul 1941 sinagoga ortodoxă a fost devastată de legionari.

După război o parte importantă a evreilor din Brașov a emigrat spre Palestina. La data recensământului populației din 1956 în oraș mai locuiau doar 1.759 evrei. Numărul lor a scăzut constant de atunci, astăzi fiind și mai mic.

În prezent în Brașov se află două sinagogi: Sinagoga Neologă (construită în 1899-1901 și aflată pe Str. Poarta Șchei nr. 29) și alta de rit ortodox (construită în 1924 și aflată pe Str. Castelului nr. 64).

Comunitatea evreilor din Brașov s-a divizat în 1877 în evreii de rit ortodox (tradiționalist) și cei de rit neolog. Evreii din cele două rituri și-au construit propriile lăcașe de cult.

Sinagoga Ortodoxă din Brașov a fost construită în anul 1924 ca lăcaș de cult al credincioșilor mozaici de rit ortodox (tradiționalist), pe o suprafață de 365 m². Pe lângă sinagogă, funcționau o baie ritualică și un cimitir central (pe str. Cloșca). Ea a funcționat până la cel de-al doilea război mondial, când a fost devastată de către legionari în 1941.

Stilul de construcție al sinagogii este stilul maur, ea având o fațadă frumos ornată cu un mozaic de ceramică cu motive de plante și doi lei care sprijină o menoră. Deoarece în cultul mozaic este permisă folosirea figurilor animale, prezența mozaicului cu cei doi lei deasupra intrării face ca sinagoga să fie o raritate din acest punct de vedere.

În lista sinagogilor din România publicată în lucrarea Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years of partnership FEDROM – JOINT, editată de Federația Comunităților Evreiești din România în anul 2008, se preciza că Sinagoga Ortodoxă din Brașov nu mai era în funcțiune. [2]

În prezent sinagoga este dezafectată, ea fiind folosită ca depozit. Clădirea necesită lucrări de consolidare [3].

  1. ^ Welcome to Romania - Sinagoga neologă din Brașov
  2. ^ The Federation of Jewish Communities of Romania (FEDROM) - Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years of partnership FEDROM – JOINT (2008), p. 69
  3. ^ Welcome to Romania - Sinagoga ortodoxă din Brașov

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Sinagoga Ortodoxă din Brașov