Vasile Bogrea

Vasile Bogrea
Filologul Vasile Bogrea
Date personale
Născut	26 septembrie / 8 octombrie 1881 Târnauca, România
Decedat	8 septembrie 1926, (45 de ani) Viena
Cetățenie	România
Ocupație	lingvist, filolog, poet, traducător
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Educație	Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din Iași
Alma mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași[1] Institutul „Anastasie Bașotă” Universitatea Humboldt din Berlin[1]
Organizație	Universitatea Babeș-Bolyai[1]
Profesor pentru	Iorgu Iordan[1]
Membru corespondent al Academiei Române
Modifică date / text

Vasile Bogrea (n. 26 septembrie / 8 octombrie 1881, Târnauca, județul Dorohoi, azi în Ucraina – d. 8 septembrie 1926, Viena) a fost un lingvist și filolog român, membru corespondent (din 1920) al Academiei Române.^[2]

Născut pe 26 septembrie / 8 octombrie 1881 în Târnauca, Județul Dorohoi (interbelic), azi în Ucraina, a urmat Liceul „Anastasie Bașotă” din Pomârla (1888 - 1902), apoi Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din Iași (1902 - 1906). A audiat cursuri de filologie clasică la Berlin (1910 - 1913). Profesor de limbile greacă și latină la Liceul din Piatra Neamț (1906-1910). Profesor la Liceul Internat din Iași (1913-1919). Profesor la Catedra de Limbi Clasice a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (începând din anul 1920). Împreună cu Sextil Pușcariu, a pus bazele Muzeului Limbii Române (1919) și a Societății Etnografice din Cluj (1923), devenind unul dintre colaboratorii activi ai acestora.

A scris aproape 300 de studii și articole referitoare la istoria limbii, lexicologie, etimologie, toponimie și antroponimie. Umanist de o vastă erudiție, a avut o pregătire temeinică și o vocație certă pentru filologia clasică. A fost, de asemenea, poet și traducător. În calitate de istoric literar, a abordat istoria mai degrabă din perspectiva literaturilor clasice și a cercetărilor cărților populare, punând accentul și pe studiul folclorului și al literaturi românești vechi. A considerat că știința și învățământul sunt într-o strânsă legătură cu istoria, cultura și existența națională^[3].

• Etimologii și notițe lexicografice, 1920
• Câteva considerații asupra toponimiei românești, în „Dacoromania”, I, 1920-1921
• Pagini istorice și filologice, în „Dacoromania”, II, 1922
• În jurul Alexandriei, în „Dacoromania”, II, 1922
• Din onomastica folclorică, în „Dacoromania”, IV/2, 1924-1926
• Românii în civilizația vecinilor, 1925
• Sfinții-medici în graiul și folclorul românesc, 1926
• Semantism românesc și semantism balcanic, 1927

• Pagini istorico-filologice, Cluj, Editura Dacia, 1971
• Sacra Via. Pagini literare și publicistică, Cluj, Editura Dacia, 1973
• Opere alese, București / Chișinău, Editura Fundației Culturale Române / Editura Știința, 1998

• La 10 iunie 1920 a fost ales membru corespondent al Academiei Române

• I. E. Naghiu, Bio-bibliografia lui Vasile Bogrea (1881-1926), Cluj, 1937
• Jana Balaccciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978
• Dicționarul scriitorilor români, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995
• Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999. Dicționar, București, Editura Academiei Române, 1999

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B