Festivalul Național „Cîntarea României”

Parte dintr-o serie despre
România comunistă
Organizații De partid Partidul Comunist Român  · Academia Ștefan Gheorghiu  · Scînteia  · Gărzile Patriotice  · Uniunea Tineretului Comunist  · Organizația Pionierilor  · Șoimii Patriei De stat Marea Adunare Națională · Consiliul de Stat · Securitate Alte organizații Biserica Ortodoxă din România comunistă⁠(en)[traduceți] · Comturist⁠(en)[traduceți]
Lideri Petru Groza Ana Pauker Gheorghe Gheorghiu-Dej Ion Gheorghe Maurer Chivu Stoica Nicolae Ceaușescu Elena Ceaușescu
Ideologie Constituția din 1965 Totalitarism Comunismul național Tezele din iulie Protocronism Cultul personalității lui Ceaușescu
Politici Colectivizarea Naționalizarea Campania de alfabetizare⁠(en)[traduceți] Planurile cincinale⁠(en)[traduceți] De-Stalinizarea⁠(en)[traduceți] Sistematizarea Politica de austeritate din anii 1980⁠(en)[traduceți]
Cultură Daciada Cîntarea României Cenaclul Flacăra Obsedantul deceniu Emblema Drapelul
Represiune Cenzura Canalul Dunăre–Marea Neagră Reeducarea Deportările în Bărăgan Înscenarea de la Tămădău Experimentul Pitești Închisoarea Sighet
Proteste și rezistență Rezistența anticomunistă din România Mișcările studențești din București din 1956 Dizidența sub Nicolae Ceaușescu⁠(en)[traduceți] Greva minerilor din Valea Jiului din 1977 SLOMR Revolta de la Brașov Scrisoarea celor șase Revoluția Română din 1989
Relațiile cu URSS Ocupația sovietică (1944–1958) SovRom Desatelizarea RSR ⁠(en)[traduceți]
Relațiile cu alte state Relațiile dintre RSR și Coreea de Nord⁠(en)[traduceți]
v d m

Festivalul național „Cântarea României” a fost un ansamblu de manifestări culturale din perioada regimului comunist, organizate de Consiliul Culturii și Educației Socialiste. A fost inaugurat în anul 1976, după primul Congres al culturii și educației socialiste din 2-4 iunie același an ^[1]. Festivalul național (al educației și culturii socialiste) „Cântarea României” era organizat bianual, se desfășura pe patru etape (de masă, județeană, inter-județeană și republicană) și era deschis profesioniștilor și amatorilor din mediul cultural.^[2] Denumirea a fost inspirată de eseul omonim „Cântarea României”, al lui Alecu Russo^{[necesită citare]}.

„Cântarea României” era definită ca un „festival al educației și culturii socialiste…, amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural artistică de creație și interpretare, menită să îmbogățească și să diversifice viața spirituală a țării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la patrimoniul cultural național și universal.” Implicația directă era că orice creație artistică, dar și tehnică, orice manifestare culturală, spectacol de amatori sau folcloric, reprezentație teatrală, etc. trebuiau să obțină aprobarea „activiștilor” responsabili cu Cântarea României, prezenți în fiecare întreprindere și în fiecare sat.^[3] Motivul real al înființării festivalului a fost promovarea artiștilor „populari” și înlocuirea artei culte cu arta populară, singura care, în viziunea conducătorului, ar fi trebuit sprijinită.

În mai 2008, Muzeul Țăranului Român a deschis o expoziție-experiment denumită „Cântarea României – ultima ediție”, unde organizatorii au creat o arhivă de obiecte, povești și imagini ale comunismului, relevante pentru oamenii simpli.^[4]

Dragoș Petrescu, "Communist legacies in the New Europe: history, ethnicity and the creation of a 'socialist' nation in Romania, 1945-1989", in Conflicted Memories: Europeanizing Contemporary Histories, edited by Konrad H. Jarausch, Thomas Lindenberger, Berghahn Books, 2011, ISBN 9780857453600, p. 48

Elena Maria Șorban, Festivaluri, valuri. Însemnări despre sărbătorile muzicii culte și cronica muzicală din România, Editura Școala Ardeleană - Eikon, 2016, ISBN 978-606-711-462-1, p. 72-75

Adrian Cioroianu, 5 minute de istorie Episodul 144:Festivalul National Cantarea Romaniei, https://www.youtube.com/watch?v=fSobSeSbTqk