Rezistența anticomunistă din România

Rezistența anticomunistă din România
Parte a Insurgențele anticomuniste din Europa de Est
Informații generale
Perioadă 1947-1976 Loc România Rezultat Rezistența a fost suprimată Casus belli Anticomunism Dictatura comunistă
Beligeranți
Republica Populară Română/Republica Socialistă România Partidul Comunist Securitate Sprijinit de:  Uniunea Sovietică	Grupuri anticomuniste Legionari Monarhiști Țărăniști Sprijinit de: Diaspora română
Efective
Câteva batalioane[1]	10.000 de rebeli
Pierderi
Necunoscut, însă cel mai probabil puține	2.000 de morți
Modifică date / text

Parte dintr-o serie despre
România comunistă
Organizații De partid Partidul Comunist Român  · Academia Ștefan Gheorghiu  · Scînteia  · Gărzile Patriotice  · Uniunea Tineretului Comunist  · Organizația Pionierilor  · Șoimii Patriei De stat Marea Adunare Națională · Consiliul de Stat · Securitate Alte organizații Biserica Ortodoxă din România comunistă⁠(en)[traduceți] · Comturist⁠(en)[traduceți]
Lideri Petru Groza Ana Pauker Gheorghe Gheorghiu-Dej Ion Gheorghe Maurer Chivu Stoica Nicolae Ceaușescu Elena Ceaușescu
Ideologie Constituția din 1965 Totalitarism Comunismul național Tezele din iulie Protocronism Cultul personalității lui Ceaușescu
Politici Colectivizarea Naționalizarea Campania de alfabetizare⁠(en)[traduceți] Planurile cincinale⁠(en)[traduceți] De-Stalinizarea⁠(en)[traduceți] Sistematizarea Politica de austeritate din anii 1980⁠(en)[traduceți]
Cultură Daciada Cîntarea României Cenaclul Flacăra Obsedantul deceniu Emblema Drapelul
Represiune Cenzura Canalul Dunăre–Marea Neagră Reeducarea Deportările în Bărăgan Înscenarea de la Tămădău Experimentul Pitești Închisoarea Sighet
Proteste și rezistență Rezistența anticomunistă din România Mișcările studențești din București din 1956 Dizidența sub Nicolae Ceaușescu⁠(en)[traduceți] Greva minerilor din Valea Jiului din 1977 SLOMR Revolta de la Brașov Scrisoarea celor șase Revoluția Română din 1989
Relațiile cu URSS Ocupația sovietică (1944–1958) SovRom Desatelizarea RSR ⁠(en)[traduceți]
Relațiile cu alte state Relațiile dintre RSR și Coreea de Nord⁠(en)[traduceți]
v d m

Rezistența anticomunistă românească este o mișcare populară de luptă împotriva dictaturii Partidului Comunist Român (6 martie 1945-22 decembrie 1989). A fost activă începând cu anul 1944 și a durat timp de mai mult de treizeci de ani, unii luptători izolați subzistând efectiv până la mijlocul anilor ’70^{[Note 1]}. În România, opoziția armată a fost prima și una dintre cele mai organizate forme de rezistență împotriva regimului comunist. Abia după căderea lui Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1989, detaliile unei asemenea mișcări au fost aduse la cunoștința publicului. Dacă românii cunoșteau deja existența bandelor armate, acest lucru era posibil numai via propaganda comunistă care le evoca în mod regulat, faptele fiind deformate, puterea arătându-i pe luptătorii anticomuniști drept niște vulgari tâlhari la drumul mare, în solda puterilor imperialiste externe^[2].

Dispersați, dar relativ numeroși, acești oameni constituiți în mici grupuri înarmate se auto-denumeau uneori „Haiduci”, refugiați în Munții Carpați, unde se vor ascunde ani în șir din fața autorităților. Unul dintre ultimii combatanți a fost eliminat în Munții Banatului în 1962, în timp ce un alt luptător din Munții Făgăraș a fost capturat în 1976. Rezistența română a fost una dintre mișcările de rezistență cele mai longevive din cadrul Blocului Estic^[3]. Este important de subliniat că subiectul reprezintă o descoperire relativ recentă în România, grație deschiderii parțiale a arhivelor Securității, fapt care a permis examinarea de date istorice precise, unele necunoscute istoricilor înainte de anul 2005^{[Note 2]}. În 2017, acest proces a avansat mult chiar dacă volumul arhivelor este considerabil și o parte importantă a dosarelor a dispărut^[4]. Cercetările și descoperirile recente vor aduce probabil noi perspective și clarificări asupra un subiect care este foarte recent pentru istorici.

În martie 1944, Armata Roșie invadează Bucovina de Nord, care, la acel moment, era o provincie a Regatului României, aliat celui de-al Treilea Reich. Primul act de rezistență este oficial și este organizat de Marele Stat Major Român: un batalion special, o unitate teritorială a Armatei Române, este creat^[5] și antrenat pentru a lupta împotriva invadatorului sovietic^[6] și a NKVD-ului: Batalionul Fix Regional din Bucovina.

Sute de români au fugit atunci din calea terorii sovietice și a deportărilor^[7], pentru a se refugia în păduri. Aceștia au înființat gherile antisovietice, în grupuri de 15 până la 20 de persoane. Primele grupuri de luptători au apărut astfel în nordul Bucovinei, uneori încadrate și susținute de comandamentul militar german, dar conduse întotdeauna de români. Constituit exclusiv din voluntari locali, acest batalion va atinge un efectiv de 1378 de combatanți, repartizați în 3 companii. Un ofițer de rezervă era însărcinat cu instrucția militară a voluntarilor.

La 23 august 1944, România se alătură Aliaților și declară război Germaniei naziste. Totuși, Aliații așteaptă până pe 12 septembrie 1944 pentru a semna armistițiul cu România, perioadă în care Armata Roșie acționează ca una de ocupație, dedându-se jafurilor și numeroaselor violențe^[8]. Odată ce ultimele forțe germane sunt alungate din țară, forțele sovietice dispun de o libertate totală în România. Guvernul român nu mai are nici o autoritate asupra Basarabiei și Bucovinei de Nord, regiuni cedate oficial URSS-ului în iulie 1940^{[Note 3]}. În acest context, cea mai mare parte a trupelor de voluntari din Bucovina sunt dizolvate, unele dintre acestea menținându-se în munți unde vor rămâne active, urmărite de NKVD, executate sau deportate în Gulag. Regăsim urmele existenței acestei prime rezistențe până în octombrie 1944^[9]. În cele din urmă, Bucovina a devenit leagănul rezistenței anticomuniste, declanșată de persecuția sovietică sistematică a populației românești.^[10].

În septembrie 1945, Generalul Aurel Aldea a decis să constituie un Comandament Central al Mișcării Naționale de Rezistență, să-și subordoneze toate organizațiile constituite anterior, să împartă teritoriul național în zone de acțiune, fiecare având un comandant care trebuia să acționeze după instrucțiunile centrale (contraamiralul Horia Macellariu în București, generalul Constantin Eftimiu în trecătorile Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, Gavrilă Olteanu în Munții Căliman, prof. Gheorghe Manu pe Valea Prahovei, Mihail Fărcășanu în zona Câmpulung Muscel, Horia Comaniciu în Munții Sebeș etc).

În mai 1946, Generalul Aurel Aldea, fost ministru de interne în guvernul Constantin Sănătescu, este arestat și acuzat că ar fi reunit sub comanda sa mai multe grupuri subversive. În realitate, MNR sau „Mișcarea Națională de Rezistență” embrionară^[11][12] pe care încerca să o coordoneze nu reprezenta decât o slabă amenințare^{[13][14][15][16]} la adresa înființării regimului comunist.

Alegerile generale din România anului 1946, masiv viciate de fraude și de intimidări, într-o țară ocupată integral de trupele sovietice, au favorizat fuziunea forțelor anticomuniste. Un Comitet Național Român instalat la Paris în 1948^[17][18] însărcinat, în speranța unei intervenții a Vestului, cu informarea guvernelor occidentale asupra situației din România, este de asemenea în contact cu câțiva luptători anticomuniști de pe teritoriul românesc. În același timp, nici o structură de coordonare, nici un comandament central nu va reuși să apară vreodată. Acesta din urmă informa, la rândul său, guvernele occidentale.

La începutul toamnei anului 1948, în ciuda dispariției oricărei coordonări, grupuri mici, uneori chiar simpli indivizi, au intrat în clandestinitate în munții Carpați. Ei vor constitui astfel diverse puncte de rezistență armată, în ceea ce a devenit o mișcare totalizând mai multe mii de persoane. Rebelii proveneau din toate păturile sociale și din toate religiile țării. Aceste grupuri sunt independente însă uneori comunică între ele prin mesaje. S-au identificat trei forme diferite^[19] de manifestare a Rezistenței: tentative de rezistență armată organizată și condusă de ofițeri trecuți în rezervă (cum ar fi colonelul Uță, locotenentul-colonel Arsenescu și maiorul Dabija), acte de nesupunere civilă concretizate prin mișcări de refugiați în munți și crearea de depozite de armament drept centre de rezistență și de adăpost pentru cei căutați de poliția politică.

Pentru marea majoritate a membrilor rezistenței^[20], intervenția americanilor era consecința logică a unei situații dramatice care aruncase țara în teroare și bulversări sociale și economice fără precedent. Credința lor în venirea iminentă a americanilor^[21] era un element major al motivației de care dădeau dovadă.^[22] Șefii grupurilor erau însă lucizi în evaluarea șanselor pe care le-ar fi putut avea acțiunile lor, ca fiind reduse în absența unei atac american^[23] împotriva forțelor de ocupație sovietice din România care să le susțină. Absența unei reacții militare a Occidentului, pe lângă condițiile de subzistență extrem de dure^[24] la care se adăuga și dificultatea înfruntării unui inamic ce dispunea de forțe disproporționate pentru a-i combate, va duce la distrugerea lor în anii '50.

Un ansamblu de măsuri radicale ce tulbură societatea elimină o parte importantă a populației active sau îi obligă pe români să se adapteze prin metode ce includ supunerea totală. Acest cadru inflexibil a produs, evident, o respingere a regimului și un refuz din partea multor cetățeni de a participa la distrugerea societății existente. Poziția constituțională de jure a Partidului Comunist Român ca „partid unic și organ conducător al statului” interzice de facto constituirea de asociații, sindicate sau alte structuri sociale independente de putere și impune o autoritate totală a partidului comunist, mergând de la vârf (Comitetul Central) și până la bază. La acest tablou sumbru trebuie să adăugăm prezența masivă în societate a organelor de Securitate, activă prin cenzură, dar și implementarea unei politici de supraveghere cu spectru larg, fără control judiciar^{[Note 4]}. Pe plan economic, o planificare de stat strictă afectează nu doar orientările macro-economice, ci toate aspectele producției, distribuției și consumului, în ciuda resurselor disponibile, a posibilităților tehnice, a mediului și a nevoilor populației. În cele din urmă, controlul total al activităților culturale^[25], sportive^[26], controlul mass media, dispariția libertății de exprimare și restricțiile de călătorie blochează orice inițiativă culturală și interzice existența oricărui spațiu de libertate^{[Note 5]}.

«Curățarea» profundă și sistematică a sistemului administrativ se abate asupra țării după ce comuniștii pun mâna pe putere în ajunul lui 1948. Armata suferă o epurare completă. Imensa majoritate a cadrelor formate înaintea comunismului sunt trecute în rezervă sau pensionate. Epurarea armatei regale a avut loc între 1945–1949, prin intermediul mai multor decrete^[27]. Acestea aveau rolul de a elimina nu numai cadrele care nu dovedeau loialitate față de regimul comunist sau față de Uniunea Sovietică, ci și pe cele a căror origine socială nu era «sănătoasă». Poliția a fost transformată în Miliție, iar jandarmeria s-a transformat în trupe de Securitate. Marea majoritate a cadrelor formate înainte de instaurarea comunismului sunt pensionați sau trecuți în rezervă. În paralel, măsurile politice și economice menite să elimine toate profesiile liberale^{[Note 6][Note 7]} și toată autonomia profesională sau autonomia țăranilor i-au privat pe aceștia din urmă și clasa medie de mijloacele de supraviețuire^[28]. Avem aici de a face cu cele mai puternice pârghii care au dus la nașterea unei rezistențe armate. Ruinate, victimele economice ale noului regim puteau fi țărani cărora li se confiscaseră mijloacele de producție pentru că fuseseră etichetați drept «chiaburi», meșteri lăsați fără ateliere sau comercianți cărora li se luaseră magazinele în primele valuri ale naționalizărilor. Lista este lungă și include foștii funcționari, angajații de la stat sau din instituțiile importante, concediați pentru că nu prezentau încredere din punct de vedere politic. Tot aici intră membrii guvernelor și parlamentelor anterioare, polițiștii, judecătorii, preoții, numiți «lachei ai capitalismului», dar și foștii membri ai claselor conducătoare: profesiuni liberale, șefi de întreprinderi, acționari, bancheri, aristocrați, considerați de regim «exploatatori ai poporului». Mulți dintre ei riscă pușcăria, chiar eliminarea fizică, din cauza apartenenței sociale sau politice din trecut. În cele din urmă, la această listă se adaugă cei care intră în clandestinitate pentru a scăpa de o arestare iminentă. Un număr mare de familii s-au refugiat în munți la sfârșitul lui 1948 și începutul lui 1949. În acest sens, un funcționar al Consulatului Britanic de la Cluj scrie la 1 mai 1949, referitor la subiectul situației partizanilor:

Este elementul esențial al revoltei împotriva puterii comuniste. În 1945, România era o țară 80% rurală, prin urmare, desființarea proprietății private a fost un șoc pentru lumea de la sate. Respinsă de aceasta, colectivizarea a fost considerată drept un furt cu violență și a fost puternic combătută de țăranii atașați de pământurile lor. S-au intensificat refuzurile de supunere față de noile legi, manifestațiile și actele de nesupunere civilă. Reprimate dur de Securitate, care nu ezita să închidă sau să execute conducătorii protestelor^[30][31], campaniile au constituit creuzetul unei rezistențe și, de asemenea, suportul ei logistic pe termen lung. Rezistența țăranilor la colectivizarea forțată și brutală^[32] este un fenomen puțin cunoscut atât în Europa de Vest cât și în Europa Centrală. Într-o țară cunoscută pentru agresivitatea poliției politice, Securitatea mult temută, dar și pentru pasivitatea sau indiferența poporului în fața dominației comuniste, intensitatea opoziției țăranilor față de regimul stalinist este o realitate ieșită din comun^[33].

În 1937, rezultatele au arătat că peste 15,58% din voturi erau pentru Partidul Legionar Partidul Totul pentru Țară, echivalentul a 478.000 voturi. În 1938, mișcarea legionară cuprindea sute de mii de membri^{[Note 8]}, inclusiv o forță paramilitară semnificativă. Foarte activă, organizată și având puterea politică între septembrie 1940 și ianuarie 1941, această formațiune devenise ilegală, dar a rămas «interesantă» din punct de vedere politic în 1944-1945, în special pentru comuniști^{[Note 9]} care le-au «uitat» atitudinea anticomunistă și acțiunile uneori violente, recrutând până în 1948^[34] foști legionari. La acel moment, PCR căuta să diminueze riscul unei opoziții masive la reformele radicale pe care urma să le implementeze în societate, mai ales că formațiunea de extremă-stângă avea numai câteva sute de membri^{[Note 10]}, iar mișcarea legionară câteva zeci de mii, o parte dintre aceștia din urmă fiind antrenați și înarmați. Importante grupuri de tineri cu pregătire militară și care făcuseră parte din organizații legionare au intrat în clandestinitate după lovitura de stat eșuată din ianuarie 1941, devenind adversari ai regimului Antonescu, s-au văzut nevoiți să colaboreze cu inamicii lor de dinainte de război: comuniștii. Unii legionari, în special cei din mediul muncitoresc și cei care erau împotriva elitelor interbelice, au profitat de mână întinsă^{[Note 11]} mai ales că alternative părea să fie închisoarea; alții, precum Ion Gavrilă Ogoranu au preferat clandestinitatea, împotrivindu-se pe cale armată împotriva comuniștilor și a ocupantului sovietic. De-a lungul războiului rece, Occidentul, în special Franța și Statele Unite, au profitat de legionarii refugiați în vestul continentului și care erau dispuși^[35] să sprijine rezistența anticomunistă din România^[36], mai ales că opoziția democratică românească din exil se dovedise incapabilă să furnizeze resursele.

Un alt element important al Rezistenței armate este motivația indivizilor și a grupurilor convinse că doar o implicare armată ar putea să reducă teama crescândă și să oprească ajungerea irevocabilă a comuniștilor la putere. Grupurile de rezistență conduse de foști ofițeri acționau în mod coordonat și planificat. Se pare că își puneau speranțele în incitarea la o insurecție armată generală, la o revoltă masivă, care nu s-au produs niciodată. O categorie mai redusă de insurgenți dornici să lupte împotriva comunismului era formată din refugiați români recrutați în Europa de en:Office of Policy Coordination (OPC)^[37], antrenați în Franța, în Italia și în Grecia și apoi parașutați în Carpați. Majoritatea dintre ei nu au reușit să creeze contacte locale, care le erau indispensabile pentru supraviețuire, și au fost rapid capturați, iar cei mai mulți judecați de tribunalele militare și executați^[29].

Considerate «reacționare» prin natura lor, instituțiile bisericești și mișcările religioase pacifiste au fost verificate și supravegheate atent, dar politica PCR față de acestea a variat de la caz la caz^[38]: deoarece nu avea legături de subordonare sau de interdependență cu alte state și nici nu poseda o rețea școlară proprie^{[Note 12]}, Biserica Ortodoxă Română a făcut obiectul unei schimbări rapide de generații la nivelul conducerii (o parte a fost întemnițată, la fel ca prelații care au protestat), precum și a unei monitorizări vaste a clerului. Niciun preot sau călugăr nu putea accede pe o înaltă poziție în ierarhia ecleziastică fără aprobarea poliției politice comuniste. Este interesant de citat o frază populară în epocă: „Dacă vrei să denunți pe cineva fără să te demaști ca informator, du-te la spovedanie”^[39][40]. În contrapartidă, Bisericile catolice, indiferent că erau de rit latin sau de rit bizantin, precum și Bisericile protestante, instituțiile religioase iudaică și musulmană, aveau școli confesionale și legături solide cu străinătatea, în special cu țări considerate drept «imperialiste»^{[Note 13]}: prin urmare, persecuția lor a fost mult mai dură. Școlile pe care le dețineau au fost desființate, numeroase mânăstiri și lăcașuri de cult închise, unii clerici fiind întemnițați sau uciși, iar proprietățile confiscate. O parte dintre proprietățile Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) au fost atribuite Bisericii Ortodoxe. Astfel, la sfârșitul lui septembrie 1948, în încercarea de a rupe legătura cu occidentul și de a diminua influența Romei în rândul catolicilor români^{[Note 14]}, regimul comunist a impus credincioșilor și preoților greco-catolici să treacă la ortodoxie. Autoritățile comuniste din România, după modelul impus de Stalin,^{[Note 15]} au declarat ilegală, desființând practic Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, la 1 decembrie 1948, confiscându-i acesteia toate bunurile^{[Note 16]}. S-a instituit o represiune brutală și sistematică ce avea să dureze până în 1964^[41][42]. Toți episcopii greco-catolici (dar și unii romano-catolici, precum Anton Durcovici) au fost trimiși la închisoare, unde o parte dintre ei au murit din cauza condițiilor de detenție. Mulți preoți au fost torturați, încarcerați în lagăre de muncă sau pur și simplu asasinați. În consecință, unii preoți și credincioși catolici, cu precădere din Transilvania, s-au alăturat mișcărilor de rezistență anticomunistă.

Estimați la 20-50.000 de către serviciile occidentale, dintre cei 70.000 de români aflați în taberele de refugiați din occident^[43], cei care își doreau să lupte contra regimului comunist^[44] reprezentau o mană cerească pentru serviciile de informații din lumea liberă. Majoritatea acestor refugiați erau, precum Virgil Ierunca, democrați, dar această majoritate nu avea, în general, nici o antrenament sau educație militară. În schimb, printre aceștia se aflau și numeroși legionari gata de luptă^[35]. CIA a văzut în asta oportunitatea de a forma o rețea de agenți infiltrați în Blocul Estic și a recrutat pe unii dintre ei, refugiați cel mai des în Germania, Austria și Iugoslavia^[45][46] și gata să se angajeze în lupta împotriva comunismului. Decizia a fost luată împreună de președintele american Harry Truman și de președintele francez Vincent Auriol^[47]. Deja organizați, solidari și beneficiind de formare militară în cea mai mare parte, legionarii au fost foarte apreciați în acest context, în care trecutul lor tumultuos și contestabil era pus între paranteze în fața nevoii de a combate comunismul. Acceptând oferta americană^{[Note 17]}, șefii legionari^{[Note 18]} au jucat un rol important în recrutarea și coordonarea viitorilor agenți.

În 1949, informate de en:Foreign Office că rezistența anticomunistă română se intensifica și beneficia de sprijin popular la țară, serviciile de informații occidentale au investit serios în acest proiect. Au fost selectați 100 de agenți, dintre care 50 urmau să fie parașutați în interiorul țării, iar 50 trebuiau să îi susțină din exteriorul frontierelor românești. Combatanții vor fi pregătiți și antrenați în Franța și Germania. Alți 100 de voluntari vor fi antrenați în Italia și Grecia. Șeful operațiunilor secrete ale CIA din acel moment, Gratien Yatsevich, a declarat că acțiunile realizate în România nu erau depășite, ca număr de agenți și ca resurse alocate, decât de acțiunile organizate pentru Albania, acestea din urmă fiind cele mai importante dintre acțiunile întreprinse în timpul războiului rece din Europa de Est^[48]. Printre primii voluntari români recrutați de CIA la începutul lui 1951 se numără: Constantin Săplăcan, Wilhelm Spindler, Gheorghe Bârsan, Matias Bohm, Ilie Puiu^{[Note 19]}. Vor fi primii parașutați în țară, în noaptea de 18 spre 19 octombrie 1951, în Munții Făgăraș^[49]. Securitatea îi va prinde și va descoperi că au fost recrutați în Italia. Guvernul român va trimite o notă de protest americanilor, acuzându-i de ingerințe în problemele interne ale țării și subliniind că agenții CIA capturați fuseseră trimiși „pentru a pune în aplicare acte de sabotaj și de spionaj contra armatei române”^[48].

Următoarele grupe de combatanți au fost trimise în România în noiembrie 1951. Ion Samoilă, Ion Golea și Ion Tolan formau grupul ‘Jacques’, parașutat lângă Agnita. Apoi, în noaptea dintre 1 și 2 octombrie 1952^[50], a fost parașutat al doilea grup, sub numele de cod ‘Robert’: Mircea Popovici și Alexandru Tănase, undeva aproape de Calafat, lângă frontiera cu Bulgaria. Au urmat grupurile ‘Pascal’: Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, la 1 iulie 1953, în Apuseni, și ‘Fii Patriei’: Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, în iulie 1953, într-o zonă împădurită aflată undeva între județele Satu Mare, Sălaj și Bihor^[51]

Alți agenți vor fi trimiși din Grecia, printre aceștia numărându-se Toma Bebi, prins de Securitate exact la aterizare. Bebi va colabora cu Securitatea până la prinderea altor 12 parașutiști legionari.

Conform declarațiilor lui Gordon Mason^[52], șeful biroului CIA la București între 1949 și 1951, misiunea agenților parașutați consta în contactarea grupurilor de rezistenți din munți, informarea acestora cu privire la faptul că Occidentul era interesat de soarta lor, aprovizionarea lor cu arme, muniții, medicamente și bani. De asemenea, era prevăzut ca rezistenții români să primească stații de emisie recepție, prin care să rămână în contact cu Occidentul. Obiectivele esențiale erau, tot conform lui Gordon Mason, cunoașterea forțelor de care dispuneau mișcările de rezistență, furnizarea de informații despre activitatea armatelor române și sovietice, încurajarea combatanților din Rezistență pentru a acționa contra trupelor sovietice în caz de război.

Majoritatea operațiunilor de parașutare au eșuat din cauza infiltrării de către sovietici a serviciilor occidentale, a scurgerilor de informații pe această filieră și a organizării defectuoase^{[Note 20]}. Ipoteza bazată pe scurgeri interne de informații din cadrul serviciilor de informații britanice (contraspionaj MI6), și în special din cauza spionului Kim Philby^{[Note 21]} aflat în solda sovieticilor, care informa direct NKVD-ul nu este confirmat de C.N.S.A.S în 2016. Astfel, trei agenți formați de americani și trimiși în iunie 1953 în Munții Apuseni au fost capturați fără să fie executați, deoarece autoritățile comuniste doreau să facă din ei agenți dubli. În regiunile orașelor Oradea și Satu Mare, trei agenți parașutați au fost omorâți: unul într-un schimb de focuri, alți doi executați^[53]. În același an, un grup de 13 legionari trimiși de către CIA în România, este capturat, apoi judecat de către un tribunal militar^[54][35][36]. În octombrie 1953 are loc procesul acestor 13 combatanți, cu mare vâlvă. Cei 13 au fost condamnați la moarte și executați la 31 octombrie 1953, în închisoarea Jilava^{[Note 22]}.

Au existat numeroase grupuri de rezistenți români, dar nu au fost nici organizate, nici coordonate la nivel național, și rareori la nivel regional. Răspândite în toată țara, longevitatea lor este limitată la câteva luni până la câțiva ani în cel mai bun caz, chiar dacă unele formațiuni au durat între 5 și 10 ani. CNSAS a detașat anumite grupuri mai mari fie prin numărul lor de membri, fie prin acțiunile excepționale întreprinse, fie prin urma durabilă pe care au lăsat-o în regiunea în care au luptat. Sunt șapte : Teodor Șușman, Maior Nicolae Dabija - Rețea „Frontul Apărării Naționale, Corpul de Haiduci” , Colonel Ion Uță, Gogu Puiu - Rețea „Haiducii Dobrogei”, Ion Gavrilă Ogoranu - Rețea „Carpatin Făgărășan”, Toma Arnăuțoiu - Rețea „ Haiducii Muscelului” et Victor Lupșa - Réseau „Vlad Țepeș II”.

Celelalte grupuri principale de rezistență sunt răspândite în toată țara, în regiunile Transilvania, Moldova, Țara Românească și Dobrogea.

Dimensiunea grupurilor variază de la mici (mai puțin de 10 membri) la grupuri cu peste 100 de membri. Majoritatea grupurilor numără în jur de douăzeci de membri^[29][55]. E prea devreme pentru a putea avea un inventar precis și de încredere cu efectivele Rezistenței, în ansamblul ei. În 2017, se numărau câteva mii de membri implicați personal în grupurile armate și în organizațiile clandestine, un număr la care trebuie adăugate câteva mii sau zeci de mii chiar de susținători pe linie logistică.

Faptul că Rezistența a fost dispersată și întinsă în timp și spațiu a făcut ca cercetările de după 1990 să fie mai dificile, în special în ceea ce privește identificarea informațiilor despre structura mișcării. O evaluare a arhivelor Securității, făcută de Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor Securității (C.N.S.A.S) în 2003, oferă o cifră provizorie - 1196 grupuri de rezistență active între 1948 și 1960^[56].

După mărturiile rezistenților care au supraviețuit și prin coroborare cu rapoartele Securității, le putem face un portret destul de fidel.

Marea majoritate a grupurilor erau mici^[9] Iar șefii lor aveau doar o anvergură locală^[57]. Structura socială a grupurilor era eterogenă, incluzând un număr important de țărani, mulți studenți și intelectuali, dar și mai mulți soldați din armată^[29]. Ținând cont de faptul că schimbările sociale dramatice produse de dictatura comunistă au afectat toate clasele sociale (colectivizarea pământurilor, desființarea profesiilor liberale, naționalizarea tuturor întreprinderilor etc.), spectrul social al rezistenței române din munți semăna cu societatea română în ansamblul ei, deci țăranii reprezentau 80% dintre combatanți. În ceea ce privește etichetele politice, după opinia istoricilor Georges Diener, Florian Banu^{[Note 23]} și Dorin Dobrincu^[58], afilierea rezistenților și a celor care îi sprijineau este marcată de o majoritate fără partid, restul împărțindu-se între Partidul Național Țărănesc (PNȚ) al lui Iuliu Maniu, Mișcarea legionară și Frontul Plugarilor. Este interesant de constatat că circa 5% dintre rezistenți erau comuniști, dar în dezacord cu puterea comunistă instalată la Moscova.

Rezistența acoperea aproape exclusiv zonele muntoase, dar și alte regiuni cu păduri dese, acesta fiind singurul tip de relief care le permitea să se ascundă și să supraviețuiască^{[Note 24]}. Orice tip de rezistență urbană ar fi fost foarte dificilă, din cauza prezenței descurajante a sutele de mii de soldați ruși și a omniprezenței poliției politice și a informatorilor săi. Mulți dintre rezistenți nu își mai puteau exersa profesia (adeseori urbană) din cauza interdicțiilor sau a abolirilor decretate și erau obligați să fugă la țară. Pentru aceștia din urmă, rezistența reprezenta răspunsul la problema supraviețuirii în fața unei administrații care le devenise ostilă dar și, pentru cei mai curajoși, răspunsul la dorința de a se lupta cu dictatura.

Culorile politice ale Rezistenței anticomuniste^{[Note 23]}

     fără culoare politică (63%)

     Partidul Național Țărănesc (11%)

     Frontul Plugarilor (9,82%)

     Mișcarea legionară (9,1%)

     Partidul comunist (5,22%)

     Partidul Național Liberal și alți (1,86%)

Păduri dese în munți, văi abrupte, platouri la care se ajungea cu greu, toate acestea ofereau rezistenților un refugiu și o vizibilitate bună către câmpiile înconjurătoare. Mulți țărani sau pădurari din satele din jur îi sprijineau logistic și le furnizau informații prețioase despre mișcările unităților de Securitate sau ale miliției.

Grupurile de rezistenți se așezau întotdeauna în zone aflate în apropierea unor localități, fapt care le permitea să fie ajutați de un număr important de săteni. Asta le permitea, de asemenea, nu numai să poată să se ascundă și să se replieze ușor, dar și să fie ajutați de un număr semnificativ de săteni. Aceștia îi adăposteau, le dădeau mâncare și informații. Fără un astfel de sprijin, nici una dintre insulele de rezistență nu ar fi putut funcționa pe termen lung, în unele cazuri chiar până la 15 ani. Membrii Rezistenței armate nu erau numiți „partizani” de către populație, ci Haiduci^[59], termen care desemnează bandiții generoși, considerați eroi populari. Rezistentul și legionarul Ion Gavrilă Ogoranu, care a condus un grup de rezistență în Munții Făgăraș între 1948 și 1956 și a fost prins de-abia în 1976, descrie cu lux de amănunte viața și organizarea mai multor grupuri de rezistenți^[55][60] Mai degrabă decât o acțiune planificată, mișcarea de rezistență a fost o reacție spontană la valurile de teroare pornite de autoritățile ajunse la putere la începutul lui 1948^[61]. Această spontaneitate explică fragmentarea puternică și lipsa de coordonare între grupuri. Cu toate acestea, acțiunile independente și locale le-au permis acestor grupuri să fie multiforme și flexibile, fapt care a complicat anihilarea lor și chiar a asigurat o anduranță remarcabilă pentru unele dintre ele. În plus, în anumite regiuni, rețelele eliminate erau înlocuite de noi grupuri de rezistență.

O trăsătură caracteristică a Rezistenței din România este aspectul ei fundamental defensiv. S-au înregistrat foarte puține acțiuni ofensive, de genul sabotajelor sau al ocupării unor localități^[61]. Deși rezistenții nu constituiau o amenințare majoră pentru autorități, regimul îi considera periculoși din cauza simbolului pe care îl reprezentau. Atâta vreme cât insurgenții rămâneau liberi, ei constituiau o provocare tangibilă pentru regimul comunist, care pretindea să exercite un control asupra întregii țări^[62]. Viața era grea pentru acești oameni, iar mila nu avea ce căuta printre ei. Riscul cel mai important era infiltrarea securiștilor sau a informatorilor trimiși de Securitate. Infiltrații sau elementele dubioase, odată demascați, erau rapid eliminați, uneori după o judecată sumară.

Nu este o exagerare să vorbim despre eroism, căci condițiile luptei pentru libertate erau adeseori îngrozitor de dificile, fără nici un sprijin semnificativ din străinătate^{[Note 25]}, și asta uneori pe durata a 10 - 15 ani. Este greu de făcut o paralelă cu condițiile Rezistenței Interioare Franceze, deoarece aceasta din urmă, care nu a durat decât 3-4 ani, față de ocupația germană și de regimul de la Vichy, a beneficiat de un sprijin important din partea Aliaților și a fost, în cea mai mare parte, coordonată din exterior.

Forțele de securitate române au reușit să înfrângă forțele rebele datorită coordonării dintre poliția politică și Miliție, prin infiltrarea informatorilor în grupuri, prin strângerea de informații^[63], prin persuasiune și prin manipulare^[64]. Rezistenții au fost ținta acțiunilor militare desfășurate pe termen lung și în mod sistematic de trupele regulate și bine echipate ale Securității. Forțele acestei instituții mergeau de la secțiune la batalion, ba chiar până la un regiment întreg. Ele includeau vehicule blindate, artilerie, uneori și aviație. Rezistenții sufereau adeseori pierderi serioase, cel mai adesea fiind victime ale trădării din partea celor care îi sprijineau sau din partea informatorilor infiltrați.

Metodică, Securitatea aplica șapte tehnici diferite^[65]:

1. Crearea unei rețele de informare. Informatorii erau recrutați sub tortură, dar și prin corupție, șantaj, sau prin utilizarea resentimentelor personale față de partizani.
2. Deportarea familiilor celor fugiți în munți.
3. Infiltrarea de informatori sau de ofițeri de Securitate în grupurile de rezistenți. Astfel, agenții se infiltrau în mănăstiri sau în sate de munte, deghizați în fugari, tăietori de lemne, păstori sau vânători.
4. Trimiterea de grupuri întregi de ofițeri de Securitate care se dădeau drept localnici.
5. Spionaj, supraveghere fizică, telefonică și poștală (ascultare și interceptare).
6. Defăimarea partizanilor în fața populației și utilizarea masivă a propagandei.
7. Utilizarea a numeroase trupe de Securitate pentru prinderea și blocarea grupurilor de rezistenți, ceea ce însemna trimiterea a sute de oameni pentru 5 sau 6 luptători pentru libertate.

Amestecul de tehnici de infiltrare și atac frontal masiv era combinația cel mai frecvent utilizată de poliția politică. Pe de altă parte, în perioada de 1945-1947, regimul comunist s-a folosit de foști legionari în lupta împotriva rezistenței. Astfel, au existat grupări fantomă, organizate de NKVD și Siguranță^{[Note 26]}, constituite din ex-legionari, utilizate de autorități în depistarea și prinderea celor care se aflau în munți (cazul grupării Mandea)^[66].

Rebelii arestați și cei care îi sprijineau erau fie uciși în interogatorii, fie judecați în procese publice sau cu ușile închise. Condamnările erau foarte mari: moartea, sau ani lungi de pușcărie sau de muncă silnică^[67]. Au fost pronunțate mai multe mii de condamnări. Unele penitenciare sau colonii de muncă sunt cunoscute pentru numărul mare de morți și pentru practicarea curentă a torturii. Astfel, mulți rezistenți au murit de epuizare, din cauza torturii sau a tratamentelor la care au fost supuși în sistemul carceral comunist^[68][69]. Pedepsele cu moartea erau executate discret, iar cadavrele se aruncau în gropi comune sau în păduri^[70], sau în public, pentru a intimida localnicii. Un număr important de deținuți care nu au fost executați au fost omorâți în afara pușcăriilor, în condiții ce nu au fost explicate și în totală ilegalitate^[71]. În zonele în care rebelii erau activi, țăranii sufereau în mod sistematic de pe urma intimidării și a terorii impuse de autoritățile comuniste.

Adriana Georgescu Cosmovici, secretara particulară a Primului Ministru, generalul Nicolae Rădescu^[72], a fost una dintre primele persoane arestate pe motivul apartenenței la o mișcare de rezistență. În iulie 1945, tânăra a fost arestată la București, bătută sălbatic de inspectorii poliției secrete și violată de paznici^[73][74]. Într-o declarație dată la Paris în 1949, ea denunța trei anchetatori care o amenințaseră cu arma, unul dintre ei fiind Alexandru Nicolschi^[75][74]. Nicolschi nu era pe atunci decât la începutul unei lungi cariere de torționar și asasin, conform dosarului său complet publicat de IICCMER și bazat pe arhivele C.N.S.A.S, mărturiilor înregistrate și muncii istoricilor^{[Note 27]}. Considerând că justiția era prea „blândă” cu inamicii comunismului și în special cu rezistenții, pe lângă tortura pe care o practica în mod curent în timpul interogatoriilor, Nicolschi organiza lichidări extra-judiciare, scoțând prizonierii din celule sub pretextul unor anchete suplimentare. Urma executarea lor cu un glonț în cap, pe traseul transferului. Nicolschi nu a avut monopolul unor astfel de acțiuni, în prezent fiind dovedit în mod clar că asasinatele erau o „metodă de eliminare” obișnuită folosită de Securitate, în special pentru eliminarea permanentă a elementelor rezistente sau a celor mai dificili adversari.^[76].

Elisabeta Rizea și soțul ei, doi țărani care s-au opus politicii de colectivizare forțată a guvernului, s-au alăturat grupului de gherilă Haiducii Muscelului, comandat de Locotenent-Colonel Gheorghe Arsenescu, ajutându-i pe membrii acestuia cu alimente și alte provizii. Prinsă în 1952, Elisabeta Rizea va petrece 12 ani în pușcărie^[77], timp în care va fi torturată în mod regulat. Considerată o eroină de către români, ea a devenit un adevărat simbol național al Rezistenței române^{[ER 1]}, grație unui reportaj de la TVR difuzat în 2006. Un proiect pentru o casă memorială a fost lansat în 2017 de un descendent, în cadrul Asociației Elisabeta Rizea^{[ER 2]}

Numărul de victime ucise din rândul rezistenților poate fi stabilit după studierea arhivelor dar și a numeroaselor memorii publicate după 1990. Arhivele oficiale indică mai multe sute de condamnări la moarte și totuși un număr mult mai mare de rezistenți au fost uciși în luptele cu autoritățile sau în diferitele etape ale detenției^[3]. Se estimează că au murit în jur de 2000 de persoane.

Vânătoarea implacabilă la care erau supuși rezistenții de către autorități, dar și tăcerea absolută cu privire la existența vreunei rezistențe demonstrează preocuparea exacerbată a regimului și teama ca nu cumva un simbol al nesupunerii să devină contagios^[29]. Renumitul luptător anticomunist, și fostul legionar, Gavrilă Ogoranu relatează discursul pe care rezistenții l-au ținut unor turiști din munți în anii 1950:

Securitatea era organul esențial al PCR. Asigura menținerea partidului la putere prin acțiuni de supraveghere, prin spionajul intern a vieții private a populației și prin represiune. Această represiune a fost în mod particular foarte brutală până în 1964 și era îndreptată împotriva oricărei forme de contestare sau de rezistență. De aceea nu este posibilă disocierea Rezistenței românești de acest organ de poliție politică al puterii. Securitatea era, de altfel, vârful de lance și principalul instrument^[79] utilizat de puterea comunistă pentru a contracara toate mișcările de rezistență armată și, în cele mai multe din cazuri, de a le anihila. Subiectul rezistenței anticomuniste armate sau nu este strâns legat de Securitate. Perspectivele românești asupra fiecăruia dintre cele două subiecte trebuie să fie evocate împreună.

• Deși există mai multe institute de stat și ale societății civile^{[Note 28]} create pentru a face lumină asupra crimelor comunismului și un raport prezidențial din 2006^{[Note 29][80]} condamnând fără drept de apel regimul comunist român, deși s-au publicat sute de cărți și de articole documentate despre Rezistență și eliminarea fizică a opozanților, deși arhivele Securității s-au deschis și s-au făcut exhumări științifice ale victimelor Securității, se pare că România, sau cel puțin cei care o conduc, nu dorește să meargă până la capăt în acest demers de descoperire a adevărului cu privire la trecutul comunist al țării. Subiectul rezistenței anti-comunistă este adesea minimalizat de autorități și de majoritatea forțelor politice, în principal din cauza influenței puternice a foștilor membri ai sistemul comunist și a apropiaților acestora. Conducerea institutelor sus-menționate se schimbă odată cu venirea unui nou guvern și face obiectul unor polemici aprinse cu privire la probitatea persoanelor aflate în vârful ierarhiei și la faptul că aceste organisme nu sunt decât niște instrumente în slujba orientării politice aflate la guvernare^{[Note 30]}. Există voci care pun chiar sub semnul întrebării o parte din credibilitatea acestor instituții din cauza faptului că ar fi dependente politic^{[Note 31]}.

• La mai bine de tre treizeci și cinci de ani după căderea lui Ceaușescu și a regimului comunist, gradul slab de înlocuire a elitelor politice, adeseori ieșite din același sistem, și acapararea de către foști securiști sau comuniști și urmașii lor a politicii^{[Note 32]} dar și a economiei^{[Note 33]} - în România se vorbește chiar despre „privatizarea comunismului”.^{[Note 34]} - sunt, după mai mulți comentatori și analiști, cheile pentru înțelegerea jumătăților de măsură, chiar a măsurilor false care au fost luate. Astfel, contrar celor întâmplate în alte țări din Est care au trecut prin dictatura comunistă, un număr foarte limitat^{[Note 27]} de membri ai Securității sau ai Partidului Comunist, sau chiar de torționari ai regimului, au fost urmăriți pentru a fi judecați în România și un număr și mai mic au fost condamnați^{[Note 35]}. Primele anchete și inculpări privind crimele comise împotriva umanității în timpul perioadei comuniste au fost instrumentate abia în 2014^{[Note 36]}. Între 1989 și 2017, în România au fost deschise doar trei dosare privind crimele împotriva umanității, două dintre ele soldându-se cu condamnări definitive pronunțate în 2016 și 2017^{[Note 37]}. Această situație merită comparată în perspectivă cu enormitatea crimelor și a dovezilor disponibile, atunci când nu a mai existat nici o îndoială după 1989 asupra exacțiunilor comise de Partidul Comunist Român și de către brațul său armat, Securitatea^{[Note 38]}. În timp ce, în 2014, rezistenții care au supraviețuit după ce au fost eliberați au în continuare dosar penal plin de informații cu privire la delictele sau crimele comise împotriva regimului comunist, la polul opus, ofițerii de Securitate pensionari, cei care fost responsabili pentru persecuțiile sau crimele pe care acum justiția română le consideră prescrise, beneficiază de pensii mai mult decât rezonabile^{[Note 39]}. Este interesant să constatăm și că, până mai 2016^[81], autoritățile române nu au dispus ridicarea vreunui monument important în memoria și onoarea Rezistenței Române^[82]. În 2024, societatea românească este încă constrânsă de greutatea moștenirii comuniste, de o castă securistă încă influentă, de o corupție endemică și de o neîncredere generalizată în politicieni, fiind în același timp handicapată de un exod masiv al tinerilor săi în străinătate^[83].

• Se pare că românii înșiși, tulburați de polemicile și luptele politice continue pe tema moștenirii comunismului, de după 1990, dezorientați de schimbările economice radicale din societatea românească (în special cei mai în vârstă), și mai preocupați de criza economică actuală (2008-2014), și-au pierdut parțial interesul pentru acest subiect^[84]. Prezența unor rapoarte false^[85] în arhivele Securității și tehnicile de manipulare a informației utilizate în mod curent de această instituție^{[Note 40]} fac și mai dificilă lectura acestei surse de informații. Iar foștii securiști profită de asta pentru a încerca să discrediteze arhivele, producând o confuzie și mai mare.

• Pentru a supraviețui într-o societate aflată sub supraveghere permanentă (apartamentele blindate cu microfoane, vecinii informatori făceau parte din realitatea cotidiană), în care teroarea suplimentară asigura menținerea la putere a regimului comunist, românii s-au închis în tăcere și uitare. Mulți dintre ei nu vor să vorbească despre trecutul lor, sau al celor apropiați, supunându-se dictonului: „Un român care se uită în oglindă își pune întrebarea: Dintre noi doi, care este turnătorul?”^[39]. Această situație restrânge numărul mărturiilor despre numeroase subiecte, cum ar fi Rezistența sau Securitatea, și îndepărtează o cercetare a memoriei fără de care catharsisul nu este posibil^{[Note 41]}.

• În cele din urmă, caz special în Europa de Est, după diferite sondaje făcute în ultimii ani în România, o mare parte a populației pare să considere în continuare că bilanțul comunismului este unul pozitiv^{[Note 42]}. În cel mai recent sondaj disponibil, realizat în septembrie 2021, care evidențiază o societate românească din ce în ce mai nostalgică pentru comunism^[86], istoricul Dorin Dobrincu explică factorii care favorizează această tendință: masa de informații false și decontextualizate disponibile în mass-media, și în special pe rețelele de socializare precum „Facebook”, lipsa educației școlare, și faptul că descoperirea trecutului recent se face mai ales acasă, de bunici, adesea nostalgici a comunismului și idealizându-și tinerețea pierdută. Astfel, chiar dacă lucrurile aveau tendința să se schimbe, o parte importantă dintre români privesc cu suspiciune acțiunile rezistenților și îi consideră bandiți, conformându-se astfel propagandei comuniste a vremii. Cu toate acestea, România este una dintre fostele țări comuniste în care epurarea și persecuțiile comuniste au fost cele mai profunde. Faptul că este o țară tânără (cu frontiere și coeziune națională datând de la sfârșitul secolului XIX) nu face decât să întărească procesul de „curățare” realizat de comuniștii sprijiniți de armata roșie și de NKVD în anii 1950. Toate acestea au facilitat eliminarea aproape completă a oricărei opoziții structurate, a elitei culturale și intelectuale a țării. Forța Securității, influența pe care a avut-o în societatea românească^{[Note 43]}, numărul impresionant de informatori^{[Note 44]} completează tabloul unei societăți blocate în ea însăși de comuniști. Renașterea democrației și a pluralismului în România după 1990 a fost astfel handicapată de faptul că, pe de o parte, vechii dizidenți încă în viață erau puțini, iar de cealaltă parte, Nomenclatura s-a reconvertit rapid într-o clasă de antreprenori liberali la fel de prosperă pe cât de lipsită de scrupule, care continuă, sub noile haine, să constituie modelul dominant al reușitei sociale din țară^[87]. Absența unei legi serioase a lustrației^[88], așa ca în Ungaria, Republica Cehă, Polonia sau Germania de Est, este un exemplu foarte lămuritor.

A trebuit să așteptăm anul 2016 pentru ca România să-și celebreze cu adevărat și oficial membrii rezistenței. Până atunci, nici o lege sau inițiativă parlamentară nu a putut fi dusă până la capăt pentru a comemora această mișcare. Totuși au existat inițiative locale care au încercat să îi redea acestei mișcări locul cuvenit în istoria României^[89]. Contrar Poloniei care-și celebrează Soldații blestemați din 2011 sau altor țări din fostul bloc est european care au votat o zi națională pentru comemorarea eroilor rezistenței, în România descendenții birocrației și ai nomenclaturii comuniste rămân crispați în refuzul lor de a comemora o zi a memoriei^[3]. După ce s-a argumentat până în 2007 că nu trebuie să se cliveze societatea și deci refuzând să se facă o cercetare adevărată asupra trecutului comunist, ei au încercat să-și schimbe atitudinea odată cu intrarea țării în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, în ciuda unei condamnări oficiale a comunismului în 2006^{[Note 29]}, ‘un negaționism neo-comunist’ planează mereu asupra României^[90] și rămâne cu atât mai tenace cu cât autoritățile publice și cele morale nu vorbesc la unison despre acest subiect^{[Note 45]}.

Amalgamarea ce asociază pe toți membrii rezistenței anticomuniste cu fasciști antisemiți^{[Note 46]}este susținută activ de către moștenitorii Partidului Comunist Român și de către vechi securiști^[91]. Acesta joacă un rol important în blocajul legislativ^{[Note 47]} asupra unei zile comemorative, fără să mai punem la socoteală indemnizația vechilor luptători și deținuți politici. Mișcarea legionară a fost totuși, după opinia majorității istoricilor din prezent^[92], minoritară în sânul rezistenței (mai puțin de 10% dintre luptători conform statisticilor Securității din 1951^{[Note 48]}). În 2017, nu este posibil să se evalueze cu exactitate proporția lor în rezistență, deoarece nu au fost prezenți ca o mișcare constituită și nu au acționat ca atare. Pe de altă parte, multe grupuri erau mixte, foști legionari și alții, uneori de toate convingerile politice, inclusiv membri idealiști și deziluzionați ai Partidul Comunist Român, adesea din mișcarea Lucrețiu Pătrășcanu^[93].

Există totuși, începând din anul 2000, o formă de recunoaștere națională: “Crucea comemorativă a rezistenței anticomuniste”^{[Note 49]}. De altfel, în mai 2016, președintele Klaus Iohannis a inaugurat la București un monument în memoria acestora, situat în fața Casei Presei Libere, pe un amplasament unde, între anii 1960 și 1990 se înălța o uriașă statuie a lui Lenin^[81].

În 2024, recunoașterea deplină a contribuției aduse societății românești prin angajamentul luptătorilor anticomuniști, indiferent de eticheta lor politică, nu este încă o idee pe deplin împărtășită de diferitele partide politice sau autorități ale țării. Consensul este inexistent, iar Rezistența anticomunistă este încă subiect de controversă, așa cum o demonstrează un nou episod de memorie contestată în ianuarie 2024. În fapt, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București), o filială a Ministerului Educației, precum și prefectul Bucureștiului, au interzis intervenția a două asociații, printre cele mai importante și active, dedicate memoriei a doi dintre cei mai importanți luptători români ai rezistenței: Ion Gavrilă Ogoranu și Gogu Puiu, argumentând că apropierea celor două asociații de extrema dreaptă (fiind implicată mișcarea legionară) făcea incompatibilă activitatea lor în mediul școlar. Atât prefectul, cât și inspectorul general al SMB sunt aleși PSD (partid „social-democrat” provenit din „Frontul Salvării Naționale”, el însuși descendent al partidului comunist român). Cele două asociații, care lucrau în parteneriat de ani de zile în școlile bucureștene, au răspuns ferm printr-o scrisoare deschisă, distribuită pe scară largă în presă și mass-media, calificând decizia drept calomnie și cenzură abuzivă, în ciuda faptului că vorbitorii nu au dat dovadă de prozelitism sau apărare a mișcării legionare în timpul activităților lor în școlile bucureștene^[94]. Trebuie remarcat faptul că nici măcar istoricii și specialiștii nu sunt toți de acord cu privire la acest subiect.^{[Note 50]}.

• Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) - Instituție de stat, al cărei președinte este numit de către guvernul român^[95]

• Centrul de Studii asupra Comunismului și Postcomunismului - Această instituție depinde simultan de IICCMER și de Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) - C.N.S.A.S este o instituție de stat al cărei președinte este numit de către guvernul român.

• Arhivele Naționale ale României - Arhivele Naționale este o instituție de stat, al cărei președinte este numit de către guvernul român.

• Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) - Entitate a Academiei Române.

• Asociația foștilor deținuți politici din România - Fondată în ianuarie 1990, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) apără memoria represiunii comuniste și conservă mărturiile orale ale membrilor săi. De asemenea, asociația se luptă pentru recunoașterea amplorii persecuției comuniste și pentru condamnarea crimelor și abuzurilor regimului comunist.

• ro fr en de Fundația Academia Civică administrează Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Muzeul Sighet, precum și Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului (CIEC) din București, dedicat memoriei victimelor comunismului și Rezistenței românești. {{citat|Pagina principală a site-ului descrie obiectivele fundației:

  „Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-și amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism. Realizarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței este o formă de contracarare a acestei victorii, un mijloc de resuscitare a memoriei colective. Format din Muzeul de la Sighet și din Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, cu sediul în București, precum și organizator al Școlii de Vară, Memorialul este o instituție a Memoriei, unică în felul ei prin faptul că este în același timp institut de cercetare, de muzeografie și de învățământ”

• Fundația Culturală Memoria - Creată imediat după Revoluția din 1989 de către fondatorul ei, Banu Rădulescu, scriitor și fost deținut politic. Ea vizează să aducă la cunoștința publicului crimele și abuzurile comunismului. Fundația editează pe hârtie și pe internet memoriile din închisoare și deportări precum și memoriile rezistenților. Revista Memoria - Revista gândirii arestate are drept misiune denunțarea comunismului. Ea este dedicată mărturiilor foștilor deținuți politici, fiind editată de către fundație sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Primul număr al revistei Memoria - Revista gândirii arestate a fost editat în 1990.

• Procesul comunismului, contrarevoluției și tranziției criminale - Site care adună mărturii, cărți și fotografii pentru pregătirea unui Proces al Comunismului în România. Această inițiativă a Cicerone Ionițoiu de a promova unui proces al comunismului a permis depunerea unei cereri la CEDO, în 2013, pentru recunoașterea caracterului criminal al acestui regim.

• Memoria.ro - Bibliotecă digitală de interviuri, memorii, studii și istorii orale, precum și de cărți și imagini din istoria recentă a României - Memoria.ro.

• (CICCR) Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului - Este vorba despre o instituție privată (ONG), independentă de statul român. CICCR este un proiect susținut de către fr:Fondation Konrad-Adenauer și dezvoltat în cadrul Asociației pentru Memoria Victimelor Comunismului - Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului^{[Note 51]}. Centrul pare să fie inactiv din 2013.

• Memoria Rezistenței - Mémoire de la résistance par d'anciens détenus politiques roumains (association "Cei 40 de Mucenici").

• Seria de documentare Memorialul Durerii, o serie de 250 de documentare realizate de Lucia Hossu Longin despre luptătorii din rezistență care au supraviețuit dictaturii comuniste. Acesta conține numeroase rapoarte, mărturii și interviuri cu opozanți sau luptători al rezistenței torturați și închiși de Securitate, dar și cu torționari comuniști, securiști și directori de închisori: Memorialul Durerii / O istorie care nu se învață la școală. Majoritatea documentarelor (peste 250) sunt disponibile pe internet: Documentaires Memorial Durerii sur internet. Primele 120 de numere au devenit un veritabil monument al istoriei și au fost cumpărate de Congresul SUA. Acestea sunt accesibile în mod gratuit - Pagina Youtube a TVR care prezintă cele 120 de documentare istorice din seria „Memorialul Durerii”: TVR - Memorialul Durerii. O istorie care nu se invata la scoala.

• ro en [Toma Arnăuțoiu 1921-1959 | Toma Arnăuțoiu - Biografie, fotografii și documente despre locotenetul Toma Arnăuțoiu. Site-ul aparține creatoarei sale Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu.

• Eroine Nucșoara - Site-ul online Eroinele din Nucșoara, un site dedicat femeilor combatante din Rezistența anticomunistă. Site-ul aparține Ioanei Raluca Voicu-Arnăuțoiu.

• Gogu Puiu - Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” - Asociație dedicată memoriei luptătorului anticomunist cu același nume. A fost înființată de nepoata acestuia, Elena Rădulescu. Pe lângă furnizarea de informații istorice despre luptător și grupul său, asociația este deosebit de activă prin acțiuni culturale, evenimente comemorative, lansări de carte, proiecții de filme, concerte, manifestări artistice, tabere de sport-studiu și proiecte educaționale.

• Fundatia Ion Gavrila Ogoranu - Fundația organizează diverse evenimente comemorative, expoziții și discuții ale foștilor deținuți politici în școlile secundare, precum și vizite la fortul Jilava în parteneriat cu asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”.

• ro fr en Despre demnitate - Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți - Cartea despre demnitate - Povestea unor oameni aproape necunoscuți, de Alexandru Pătrașcu.

- O inițiativă originală în legătură cu memoria Rezistenței românești. Dedicat „celor care și-au păstrat demnitatea” în timpul terorii comuniste, site-ul are drept ambiție aducerea la cunoștința marelui public a acestei perioade. Cartea care a fost publicată este rezultatul cercetărilor și al interviurilor cu luptători anticomuniști, dar și al emoțiilor și al reacțiilor în fața lecturilor despre Rezistența românească. Mai multe pagini au fost traduse în limbile franceză și engleză. Iată spiritul acestui site așa cum este descris pe pagina Cartea despre demnitate: Ce știm despre aceste lucruri, în afară de ideile primite de-a gata? Destul de puțin. Una dintre cele mai păguboase idei este aceea că fenomenul rezistenței anticomuniste din munții României este unic în lume. De ce trebuie să ne căutăm cu încrâncenare această unicitate? La ce ne folosește? S-a dovedit deja, copilăresc de simplu, că această conceptualizare a unicității e anulată de o altă enormitate, care spune că toți luptătorii din munți erau legionari, oameni de extremă dreaptă, și nu e deloc adevărat, chiar dacă legionari au fost mulți dintre ei.

- Blogul a fost publicat sub titlul Cartea despre demnitate, Alexandru Pătrașcu, prefață de Marius Ghilezan, Editura Virtuală, București, 2012, ISBN: 978-606-93389-1-9

• Adriana Georgescu-Cosmovici (1951). Au commencement était la fin : La dictature rouge à Bucarest [La început a fost sfârșitul: dictatura roșie la București] (în franceză). Tradus de Claude Pascal. Paris: Hachette. 
• Ion Gavrilă Ogoranu (mai 1995) [1993]. Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. I (ed. 2). Timișoara și Baia Mare: Editura Marineasa și apoi Editura Marist. ISBN 973-95729-4-4. 
• Ion Gavrilă Ogoranu (2009) [1996]. Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. II (ed. 2). Timișoara și Baia Mare: Editura Marineasa și apoi Editura Marist. ISBN 973-91851-1-8. 
• Ion Gavrilă Ogoranu; Lucia Baki Nicoară (2011) [1999]. Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. III (ed. 2). Timișoara și Făgăraș: Editura Marineasa, apoi Editura Mesagerul de Făgăraș. ISBN 973-85045-8-9. 
• Ion Gavrilă Ogoranu (2004). Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. IV. Făgăraș: Editura Mesagerul de Făgăraș. 
• Ion Gavrilă Ogoranu (2006). Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc - La pas prin Frăția de Cruce. V. Madrid: Editura Mișcării Legionare. ISBN 973-99293-2-X. 
• Ion Gavrilă Ogoranu (2006). Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc - Episcopul Ioan Suciu în față furtunii. VI. Cluj: Editura Viața Creștină. 
• Ion Gavrilă Ogoranu; Elis Neagoe-Pleșa; Liviu Pleșa (2007). Brazii se frang, dar nu se indoiesc. Volumul VII: Miscarea de rezistenta din Muntii Apuseni. VII. Referință cărții. Baia Mare: Editura Marist. ISBN 973-8935-44-X. Accesat în 22 noiembrie 2024. 
• Ion Itu (1992). Bancuri din iepoca odiosului. Brașov. ISBN 973-95474-3-5. 
• Oana Orlea (1992). Les Années volées : Dans le goulag roumain à 16 ans [Anii furați: În gulagul românesc de la 16 ani]. L'Histoire immédiate (în franceză). Paris: Seuil. ISBN 2-02-014386-0. 
• Cicerone Ionițoiu (1993). Rezistența anticomunistă din munții României, 1946-1958 (PDF). Referință cărții (ed. 2). București: Gîndirea Românească. ISBN 973-95668-0-4. OCLC 636590060. Accesat în 20 noiembrie 2024. 
• Silvestru Augustin Prunduș; Clemente Plaianu (1994). Catolicism și Ortodoxie romanească - Scurt istoric al Bisericii române unite (PDF). Referință cărții. Cluj-Napoca. ISBN 973-96224-2-9. Accesat în 20 noiembrie 2024. 
• Nicolae Ciolacu (1995). Nicolae Ciolacu - Haiducii Dobrogei. Rezistența armată în Munții Babadagului, Dobrogea (PDF). Hallandale, Florida. 
• Cicerone Ionițoiu (1996) [1995]. Cartea de Aur a rezistenței românești împotriva comunismului. I și II. București: Editura Hrisovul. ISBN 973-96771-2-6. Accesat în 20 noiembrie 2024. 
• Adrian Brișcă; Radu Ciuceanu (1998). Rezistența armată din Bucovina. 1944-1950. I. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST). ISBN 973-0-00574-5. 
• Dana Maria Niculescu-Grasso (1999). Bancurile politice în țările socialismului real: studiu demologic. București: Fundația Culturală Română. 
• Dennis Deletant (1999). Communist Terror in Romania: Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-1965 [Teroarea comunistă în România: Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965] (în engleză). Londra: Hurst. ISBN 978-1-85065-386-8. 
• Atanasie Berzescu (1999). Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului. Timișoara: Editura Marineasa. ISBN 973-9485-31-6. Accesat în 20 noiembrie 2024. 
• Victor Frunză (1999). Istoria comunismului în România. București: EVF. pp. 326–329. ISBN 973-91200-5-9. 
• Liviu Vălenaș (2000). Convorbiri cu Mircea Dimitriu / Mișcarea legionară - Între adevăr și mistificare (PDF). Timișoara: Editura Marineasa. ISBN 973-9485-29-4. Accesat în 20 noiembrie 2024. 
• Peter Grose (2001). Operation Rollback: America's Secret War Behind the Iron Curtain [Operațiunea „Rollback”: Război american secret din spatele cortinei de fier] (în engleză). New-York: Houghton Mifflin Harcourt / Mariner Books. p. 166. ISBN 978-0618154586. 
• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); Gheorghe Onișoru (coordinateur) (2001). Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă (PDF). Studii. Referință cărții. București: Editura CNSAS. ISBN 973-0-02533-9. Accesat în 20 noiembrie 2024. 
• Radu Ciuceanu; Octavian Roske; Cristian Troncotă (2001). Începuturile miscarii de rezistenta în România: iunie-noiembrie 1946. II. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST). ISBN 973-85454-3-9. 
• Georges Diener; Catherine Durandin (prefață) (2001). L'autre communisme en Roumanie - Résistance populaire et maquis 1945-1965 [Celălalt comunism din România - Rezistența populară și din munți 1945-1965]. Aujourd'hui l'Europe (în franceză). Paris: L'Harmattan. ISBN 2-7475-0635-5. 
• Stéphane Courtois (2002). Du passé faisons table rase ! Histoire et mémoire du communisme en Europe [Să facem tabula rasa din trecut! Istoria și memoria comunismului în Europa] (în franceză). Paris: Éditions Robert Laffont. ISBN 978-2-221-09500-3. 
• Cezar Zugravu (2002). O istorie a rezistenței și a represiunii : 1945-1989. Iași: Tipo Moldova. 
• Marius Oprea (2002). Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente. Iași: Editura Polirom. ISBN 973-683-927-3. 
• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); Florica Dobre (Coord.); Florian Banu; Camelia Duică; Silviu B. Moldovan; Elis Neagoe; Liviu Țăranu (2003). Bande, bandiți și eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea (1948-1968). București: Editura Enciclopedică. ISBN 973-45-0436-3. Accesat în 20 noiembrie 2024. 
• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); Gheorghe Onișoru (coordinateur) (2003). Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din Romania. 1944-1962. București: Editura Kullusys. ISBN 978-973-86421-1-9. 
• Marian Cojoc (2004). Rezistența armată din Dobrogea, 1945-1960. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST). ISBN 973-86654-2-6. 
• Marius Oprea (2004). Moștenitorii Securității. Istorie. București: Humanitas. ISBN 973-50-0847-5. 
• Constantin Hrehor (2004) [2002]. Muntele mărturisitor. Anii Rezistenței / Anii Suferinței (PDF). Colectarea mărturiei orale a lui Gavril Vatamaniuc. Referință cărții. Iași: Editura Timpul / Apologeticum. ISBN 973-612-042-2. Accesat în 20 noiembrie 2024. 
• Adrian Brișcă (2005). Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu și rezistența armată din Bucovina, 1944-1958 (PDF). Referință cărții. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST). ISBN 973-7861-05-1. Accesat în 20 noiembrie 2024. 
• Kevin McDermott; Matthew Stibbe (2006). Revolution and resistance in Eastern Europe: challenges to communist rule [Revoluție și rezistență în Europa de Est: provocări ale regimului comunist] (în engleză). London: Berg. ISBN 978-1-84520-259-0. Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Evan Thomas (2006). The Very Best Men. The Daring Early Years of the CIA [Oamenii cu adevăr cei mai buni: îndrăzneții ani de început ai CIA] (în engleză). New-York: Simon & Schuster. ISBN 978-1416537977. 
• Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România; Vladimir Tismăneanu (Președinte al Comisiei) (2006). Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport final. București: Președinția României. 
• Dorin Dobrincu; Coordinateur scientifique Dr. Ioan Ciupercă professeur universitaire (2006). Rezistența armată anticomunistă din România (1944 - începutul anilor '60). teza de doctorat. Iași: Universitatea Alexandru Ioan Cuza Falcultatea de Istorie. 
• Armin Heinen (2006) [1986]. Legiunea „Arhanghelul Mihail”. Mișcare sociala și organizație politica / Contribuție la problema fascismului internațional (în română și germană). Tradus de Cornelia și Delia Eșianu. Referință cărții (ed. 2). București: Humanitas. pp. 256 și 425. ISBN 978-973-50-1158-1. Accesat în 21 noiembrie 2024. 
• Stan Stoica (2007). Dicționar de istorie a României. București: Editura Merona. p. 78. ISBN 978-606-750-018-9. 
• Romulus Rusan (2007). Chronologie et géographie de la répression communiste en Roumanie ; Le recensement de la population concentrationnaire, 1945-1989 [Cronologia și geografia represiunii comuniste în România; Recensământul populației concentraționare, 1945-1989]. Ora de istorie (în franceză). Tradus de Mioara Izverna. București: Editura Fundației Academia Civică. ISBN 978-973-8214-36-1. 
• Mirel Bran (2008). La Roumanie vingt ans après. Le chasseur de la Securitate [România, douăzeci de ani mai târziu. Vânătorul Securității] (în franceză). Referință cărții. Paris: Éditions du Cygne. ISBN 978-2-84924-156-1. Accesat în 22 noiembrie 2024. 
• Catherine Durandin; Zoe Petre (2008). La Roumanie post 1989. Paris: L'Harmattan. ISBN 978-2-296-05493-6. 
• Vladimir Tismăneanu (2009). Stalinism Revisited. The Establishment of Communist Regimes in East-Central Europe [Stalinismul revizitat. Instaurarea regimurilor comuniste în Europa Centrală și de Est] (PDF) (în engleză). Referință cărții. New-York: Central European University Press. ISBN 978-963-9776-55-5. Accesat în 21 noiembrie 2024. 
• Ștefan Bellu (2009) [1986]. Pădurea răzvrătită. Mărturii ale rezistenței anticomuniste. Historia XVII (ed. 2). Târgu-Lăpuș: Editura Galaxia Gutenberg. ISBN 978-973-141-109-5. 
• Elisabeta Rizea; Cornel Drăgoi (august 2010) [1993]. Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara (PDF). Referință cărții. București: Editura HumanitaHumanitas. ISBN 973-28-0399-1. Accesat în 22 noiembrie 2024. 
• Neagu Djuvara (2012). Amintiri din pribegie. București: Humanitas. ISBN 978-973-50-3664-5. 
• Vlad Mitric-Ciupe (2013). Arhitecții români și detenția politică, 1944-1964. Între destin concentraționar și vocație profesională. Colecția Studii. Referință cărții. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST). ISBN 978-973-7861-58-0. Accesat în 22 noiembrie 2024. 
• Claudia-Florentina Dobre (2013). Un pays derrière les barbelés. Brève histoire de la répression communiste en Roumanie [Țara de după gratii. Scurtă istorie a represiunii comuniste în România] (în franceză). București: Fundația Culturală Memoria. ISBN 978-606-8285-16-0. 
• Constantin Vasilescu (2013). Rezistență Armată Anticomunistă. București: Editura Predania. ISBN 978-606-8195-32-2. Album foto documentar completat prin analiză detaliată 
• Valentin Hossu Longin (2013). Canalul morții. Martor. București: Fundația Academia Civică. ISBN 978-973-8214-72-9. 
• Părinte Viorel Rus (director); Oana Ionel; Dorin Dobrincu; Marius oprea; Mihai Șoica; Tudor Ravoiu; Mihai Hendea; Radu Sîrbu; Cristian Silași; Florina Pop; Gheorghe Petrov (2013). Martirii din Dealul Crucii - studii, articole și documente (PDF). Referință cărții. Bistrița: Editura George Coșbuc. ISBN 978-606-8077-34-5. Accesat în 22 noiembrie 2024. 
• Traian Sandu (2014). Un fascisme roumain / Histoire de la Garde de fer [Un fascism român / Istoria Gărzii de Fier] (în franceză). Paris. ISBN 978-2-262-03347-7. 
• Romulus Rusan (2013). Cartea morților din închisori, lagăre, deportări - 1944-1989. București: Fundației Academia Civică + Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului. ISBN 978-973-8214-56-9. 
• Andrei Miroiu (2016). Romanian Counterinsurgency and its Global Context, 1944-1962 [Contrainsurecția românească și contextul său global, 1944-1962] (în engleză). Londres: Palgrave McMillan, Springer International Publishing. doi:10.1007/978-3-319-32379-4. ISBN 978-3-319-32379-4. 
• William Totok; Elena-Irina Macovei (2016). Intre mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critica a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistență anticomunista din România. Iași: Editura Polirom. ISBN 978-973-46-6127-5. 
• Daniel Popa (2016). Pe aici nu se trece. Revoltele taranesti din Vrancea (1957-1958). Recviem pentru țăranul roman. București: Fundația Academia Civică. ISBN 978-973-8214-97-2. 

• Liviu Marius Bejenaru; Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității / Gheorghe Onișoru (coordinateur) (2003). „Să lupți pentru a muri: Mișcarea de Rezistență Armată Anticomunistă din România. O încercare de analiză”. Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-1962. Studii 2. București: Editura Kullusys. pp. 376–380. ISBN 978-973-86421-1-9. 
• Theodor Băbulescu; Liviu Țăranu; Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității / Gheorghe Onișoru (coordinateur) (2003). „Existența cotidiană a unui 'bandit': cazul Vasile Motrescu”. Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din Romania. 1944-1962 (PDF). Studii 2. Referință cărții. București: Editura Kullusys. pp. 281–299. ISBN 978-973-86421-1-9. Accesat în 22 noiembrie 2024. 
• Florian Banu; Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității / Gheorghe Onișoru (coordinateur) (2003). „Metode utilizate de securitate pentru lichidarea grupurilor de rezistență din munți (1948 – 1958)”. Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-1962. Studii 2. București: Editura Kullusys. pp. 301–316. ISBN 978-973-86421-1-9. 
• Liviu Țăranu; Silviu B. Moldovan (coordonator) / Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) (2004). „Evoluția Trupelor de Securitate în cadrul Structurilor MAI (1949-1989)”. Arhivele Securității. I. București: Editura Nemira. pp. 296–310. ISBN 973-569-713-0. 
• Jipa Rotaru (2006). „Grupul Mandea. Între legendă și adevăr / Sub-capitol: Un erou al rezistenței anticomuniste din România anilor 50: Vasile Motrescu”. „Eroism și eroi la români” : Prima sesiune de comunicări științifice; Maia Catargi - Ialomița; 16-17 septembrie 2005. Constanța: Editura Fundației Andrei Șaguna. pp. 203–210. ISBN 978-973-732-035-3. 
• Marius Oprea; Ruxandra Cesereanu (2006). „Securitatea și moștenirea sa”. Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național. Iași: Editura Polirom. pp. 23–37. ISBN 978-973-46-0312-1. 
• Florian Banu (2007). „„Strămoșii" Securității - structuri de poliție politică din România în perioada 23 august 1944-30 august 1948”. Clipe de viață. Comandorul dr. Ilie Manole la 60 de ani, autori: Aurel Pentelescu și Gavril Preda (PDF). Ploiești: Editura Karta-Graphic. pp. 456–484. Accesat în 22 noiembrie 2024. 
• Cristina Petrescu; Dragoș Petrescu; Gerhard Besier (2009). „Retribution, Remembering, Representation: On Romania's Incomplete Break with the Communist Past” [Condamnare, rememorare și reprezentare a ruperii incomplete a României de trecutul său comunist]. Geschichtsbilder in den postdiktatorischen Ländern Europas: auf der Suche nach historisch-politischen Identitäten [Imagini istorice în țările postdictatoriale ale Europei: în căutarea identităților istorice și politice] (în engleză). Referință cărții. Münster: LIT Verlag. Accesat în 22 noiembrie 2024. 
• Ilarion Țiu (2012). „capitolul 1.3 „Protocolul dintre Mișcarea legionară și Ministerul de Interne (10 decembrie 1945)"”. Istoria mișcării legionare. 1944-1968. Târgoviște: Editura Cetatea de scaun. ISBN 978-606-537-115-6. 

• Constantin Latea (1994). „Epurări din armata româna. Criterii politice și mijloace de presiune: 1945-1958”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (1-2): pp. 222–240. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Eduard Mark (1994). „The OSS in Romania, 1944-1945: An Intelligence Operation in the Early Cold War” [OSS în România, 1944-1945: Operațiune informativă în anii de început ai războiului rece]. Intelligence and National Security (în engleză). Londra: Franck Cass. 9 (2): pp. 320–344. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Gheorghe Onișoru (1994). Referințe la articole. „"Vin americanii!" – de la speranță la iluzie în România postbelică” (PDF). Anuarul Institutului de Istorie A.D. Xenopol. Iași: Academia Română - Filiala Iași /Institutul de Istorie “A. D. Xenopol”. XXXI: pp. 299–313. ISSN 1221-3705. Accesat în 22 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dennis Deletant (1995). Romulus Rusan, ed. Analele Sighet 2 – Instaurarea comunismului – între rezistență și represiune (PDF). Referințe la articole. București: Editura Fundația Academia Civică. pp. pp. 264–267. ISBN 973-0-00190-1. Accesat în 22 noiembrie 2024. Coloniile de muncă din Delta Dunării 1949-1960 Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Alexandru Oșca; Vasile Popa (1998). Referințe la articole. „Implicarea aparatului politic în acțiunea de epurare a cadrelor armatei romane în anul 1948”. Analele Sighet (Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmației (19-21 iunie 1998)). București: Fundația Academia Civică. Anul 1948 - instituționalizarea comunismului (6). ISBN 973-98437-4-3. 
• Adrian Brișcă (1999). Referințe la articole. „Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (22-23): pp. 42–67. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Georges Diener (februarie 2001). „Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 - La résistance paysanne à la collectivisation” [Rezistența țărănească și din munți în România, între 1945 și 1965 - Rezistența țărănească la colectivizare]. Genèses (în franceză). Paris: Éditions Belin (43): pp. 145–158. doi:10.3917/gen.043.0145. ISSN 1776-2944. Accesat în 22 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Georges Diener (aprilie 2001). „Résistance populaire et maquis en Roumanie (1945-1965)” [Rezistența populară și din munți în România 1945-1965]. Guerres mondiales et conflits contemporains (în franceză). Paris: Presses universitaires de France (PUF) (204): pp. 125–139. ISBN 978-2-13-052722-0. Accesat în 22 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală; Cornel Jurju (2002). „Mitul «venirii americanilor». Studiu de caz: rezistența anticomunistă de la Huedin” (PDF). Anuarul Institutului de Istorie Orală. Cluj: Editura Argonaut. III: pp. 173–192. ISSN 1454-4865. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu (2002). Referințe la articole. „Torturați și torționari”. Memoria, Revista gândirii arestate (Comunicarea făcută la Simpozionul Internațional „Fenomenul Pitești, reeducarea prin tortură” din Pitești 6-8 decembrie 2001). Cluj: Editura Argonaut (40/41): pp. 59–67. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Alina Mungiu-Pippidi (2003). Referințe la articole. „La moartea unei femei”. Dilema. Institutul Cultural Român. XI (550): pp. 12. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Stéphanie Mahieu (2004). „Une Église dissidente ? L'Église gréco-catholique roumaine pendant la période communiste (1948-1989)” [O biserică disidentă? Biserica greco-catolică română în perioada comunistă, 1948-1989]. Revue d’études comparatives Est-Ouest (în franceză). 35 (4): pp. 93–126. doi:10.3406/receo.2004.1679. ISSN 2259-6100. Accesat în 18 martie 2017. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (1994). „Constantin Cenusa (1911-1964)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (1-2): pp. 324–327. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (1994). [ttps://arhiveletotalitarismului.blogspot.com/p/abraham-dorel-puterea-simediul.html „Vladimir Macoveiciuc (1905-1946)”]. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (3): pp. 240–242. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (1994). „O zi din viața unui partizan. III / Documente privind viata cotidiana a partizanilor anticomunisti din Bucovina, 1944-1958”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (4): pp. 93–116. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Radu Ciuceanu (1994). „Sumanele Negre. Dosarul operativ, 1946, II”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (4): pp. 117–131. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (1994). „Vasile Motrescu (1920-1958)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (4): pp. 217–220. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Radu Ciuceanu (1995). „Sumanele Negre. Dosarul operativ, 1946-1947, III”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (2): pp. 96–110. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (1995). „O zi din viața unui partizan. VI / Documente privind viata cotidiana a partizanilor anticomunisti din Bucovina, 1944-1958”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (3): pp. 83–104. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Radu Ciuceanu (1995). „Sumanele Negre. Dosarul Operativ, 1945, IV”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (3): pp. 105–119. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (1995). „Ion Chiraș (1903-1955)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (3): pp. 215–217. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Radu Ciuceanu (1995). „Sumanele negre. Dosarul operativ, 1945, V”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (4): pp. 66–78. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2004). „Bucovineni contra sovietici. Rezistența armată antisovietică/anticomunistă din Bucovina (martie-august 1944 - iulie 1946)” (PDF). Anuarul Institutului de Istorie Orală. Cluj: Presa universitară clujeană / Editura Argonaut. V: pp. 123–182. ISSN 1454-4865. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Florian Banu (2004). „Mitul venirii americanilor reflectat în documentele Securității”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (3-4): pp. 34–46. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Stănescu (2004). „Din istoria rezistenței anticomuniste în România”. Curierul Românesc (5 (208)): pp. 8–9. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Lavinia Stan; Lucian Turcescu (2004). Referințe la articole. „Intellectuals, and academic integrity in Romania” [Intelectualii și integritatea academică în România]. Problems of Post-Communism (în engleză). NY & Harvard: Routledge (51 (4)): pp. 12–24. ISSN 1075-8216. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Razvan Braileanu (5 iulie 2005). „Intelectuali hartuiți de Securitate?”. Revista 22. București: Grupul pentru Dialog Social. ISSN 1220-5761. Accesat în 23 noiembrie 2024. Miercuri, 29 iulie, la sediul GDS a avut loc masa rotunda cu tema Intelectuali hartuiți de Securitate? Cazul Marius Oprea, moderată de Gabriel Liiceanu. Dezbaterea a fost provocata de o serie de amenințări pe care le-a primit istoricul și publicistul Marius Oprea. În urma dezbaterii a fost trimisa o scrisoare președintelui Traian Băsescu, pe care o reproducem mai jos, împreuna cu fragmente din aceasta dezbatere. 
• Florian Banu (2005). Referințe la articole. „Adevăr și ficțiune în documentele Securității” (PDF). Analele științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. seria Istorie. Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Istorie (LI): pp. 375–392. ISSN 1221-843X. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Florian Banu; Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia Pop (editori) (2006). Referințe la articole. „Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România - între negare și hiperbolizare” (PDF). Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală. Cluj: Editura Argonaut. I: pp. 299–314. ISBN 978-973-109-016-0. Accesat în 23 noiembrie 2024. Lucrări prezentate la Simpozionul Internațional Făgăraș-Sâmbăta de Sus, în perioadă 24-26 martie 2006 Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link) Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Claudia Dobre (2006). Referințe la articole. „Rezistența anticomunistă în România: memorie și istorie”. Memoria, Revista gândirii arestate. București: Fundația Culturală „Memoria” (54). Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Romulus Rusan (12 mai 2006). Referințe la articole. „Liber în munți”. Revista 22 (Piesele de conferințe și discuții la Școala de Vară de la Sighet în iulie 2003). București: Grupul pentru Dialog Social. ISSN 1220-5761. 
• Lavinia Stan (2006). Referințe la articole. „The vanishing truth? Politics and memory in post-communist Europe” [Adevărul dispărut? Politica și memoria în Europa postcomunistă]. East European Quarterly (în engleză). Boulder: Department of History / University of Colorado (40 (4)): pp. 383–408. ISSN 2469-4827. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Lavinia Stan (2006). Referințe la articole. „Lustration in Romania: The Story of a Failure” [Lustrația în România: Povestea unui eșec] (PDF). Studia Politica. Romanian Political Science Review (în engleză). Bucarest: Editura Universității din București (6 (1)): pp. 135–156. ISSN 1582-4551. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Cristina Petrescu; Dragoș Petrescu (2007). Referințe la articole. „Resistance and Dissent under Communism – The Case of Romania” [Rezistență și dizidență în comunism - Studiu de caz România] (PDF). Totalitarismus und Demokratie (în engleză). Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht (2): pp. 323–346. ISSN 1612-9008. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Gheorghe Gorun; Hadrian Gorun (2007). „Un parașutat în România vândută: Mircea Popovici / A Paratrooper in Betrayed Romania : Mircea Popovici” (PDF). Anuarul Institutului de Istorie Orală. Cluj: Presa universitară clujeană / Editura Argonaut. VIII: pp. 148–172. ISSN 1454-4865. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2007). Referințe la articole. „Rezistența armată anticomunistă din Munții Făgăraș - versantul nordic. „Grupul carpatic făgărășan" / Grupul Ion Gavrilă (1949/50-1955/56)” (PDF). Anuarul Institutului de Istorie 'George Barițiu'. Historica. București: Editura Academiei Române (XLVI): 433–502. 
• Liviu Țăranu (2008). „Considerații privind evoluția Mișcării Legionare în timpul democrației populare” (PDF). Sangidava. Târgu-Mureș: Editura Ardealul (2): pp. 201–205. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); Silviu B. Moldovan; Mihai Demetriade (2008). „Ion Mitucă, de la rezistență la disidență. Memoriu de Ion Mitucă privind aspecte ale vieții deținuților politici din lagărul Cavnic” (PDF). Caietele CNSAS. București: Editura Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (2): pp. 74–147. ISSN 1844-6590. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); Alina Ilinca (2008). „Politica de control a regimului comunist asupra spațiului public. Studiu de caz: Jocurile Mondiale Universitare de Iarnă de la Poiana Stalin (28 ianuarie-8 februarie 1951)” (PDF). Caietele CNSAS. București: Editura Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (2): pp. 237–250. ISSN 1844-6590. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); Liviu-Marius Bejenaru (2008). „Manipulare și dirijare prin observarea stării de spirit a populației. Studiu de caz: Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților de la București (2-14 août 1953)” (PDF). Caietele CNSAS. București: Editura Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (2): pp. 251–263. ISSN 1844-6590. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Paula Ivan (2009). Referințe la articole. „Formele de represiune a rezistenței anticomuniste în memoria colectivă (I)” (PDF). Revista Arhivelor. București: Arhivele Nationale ale României (1 LXXXVI): pp. 219–245. ISSN 1453-1755. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Delphine Saubaber; Marion Guyonvarch (17 decembrie 2009). „La Roumanie de Ceausescu ou l'espionnage généralisé” [România lui Ceaușescu sau spionajul generalizat]. L'Express (în franceză). ISSN 0245-9949. Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Delphine Saubaber; Marion Guyonvarch (17 decembrie 2009). „Le système de la Securitate était pire que la Stasi” [Sistemul Securității a fost mai rău decât Stasi]. L'Express (în franceză). ISSN 0245-9949. Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Delphine Saubaber; Marion Guyonvarch (17 decembrie 2009). „Les Roumains sont incapables de se penser coupables” [Românii sunt incapabili să se considere vinovați]. L'Express (în franceză). ISSN 0245-9949. Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Lavinia Stan (2009). „Truth Commissions in Post-Communism: The Overlooked Solution?” (PDF). Open Political Science Journal (în engleză). Canada: Department of Political Science, St. Francis Xavier University (2 (1)): pp. 1–13. ISSN 1874-9496. Accesat în 8 decembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Lavinia Stan; Diane Vancea (2009). „Alegerile parlamentare din 2008: vin vechi în sticle noi”. Sfera Politicii. Bucarest: Fundația Societatea Civilă (131-132): pp. 3–13. ISSN 1221-6720. Accesat în 8 decembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2010). Referințe la articole. „Rezistența armată anticomunistă din Vrancea. Organizația „Vlad Țepeș II" (1949-1950)” (PDF). Colloquium politicum. Timișoara: Universitatea de Vest din Timișoara (1): pp. 103–145. ISSN 2065-8664. Arhivat din original (PDF) la 10 martie 2014. Accesat în 24 noiembrie 2014. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Observator cultural (4 martie 2010). „Marius Oprea a fost demis din fruntea IICCMER!”. Observator cultural. București: Editura SC Observator cultural SA (514). Accesat în 8 decembrie 2024. 
• Andrei Cornea (9 martie 2010). Referințe la articole. „Anticomuniști cu un singur ochi”. Revista 22. București: Grupul pentru Dialog Social. ISSN 1220-5761. 
• Andrei Miroiu (3 decembrie 2010). „Wiping Out 'The Bandits': Romanian Counterinsurgency Strategies in the Early Communist Period” [Distrugând „bandiții”: Strategii românești de combatere a insurgenților, în perioada comunismului timpurie]. The Journal of Slavic Military Studies (în engleză). Londres: Taylor and Francis. 23 (4): pp. 666–691. doi:10.1080/13518046.2010.526021. ISSN 1351-8046. Accesat în 8 decembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• IICCMER; Mihai Burcea; Marius Stan (25 martie 2011). Referințe la articole. „Alexandru Nicolschi, ilegalist comunist, spion sovietic, deținut și general de securitate” (PDF). IICCMER prezintă în premieră biografia torționarului Alexandru Nicolschi. București. Accesat în 8 decembrie 2024. 
• Claudia-Florentina Dobre (2011). Referințe la articole. „Les vingt ans du postcommunisme roumain : L'espace public et les mémoires du communisme” [Cei douăzeci de ani ai postcomunismului românesc: spațiul public și amintirile comunismului]. Sensus Historiae (în franceză). Varsovie. 5: pp. 25–45. ISSN 2082-0860. Accesat în 8 decembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Lavinia Stan (2012). Referințe la articole. „Witch-hunt or moral rebirth? Romanian parliamentary debates on lustration” [Vânătoare de vrăjitoare sau renaștere morală? Dezbateri parlamentare românești privind lustrația]. East European Politics and Societies (în engleză). USA: SAGE Publications în asociere cu American Council of Learned Societies și the American Association for the Advancement of Slavic Studies (26 (2)): pp. 274–295. ISSN 1533-8371. Accesat în 8 decembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• IICCMER (9 mai 2013). „Campaniile de arheologie contemporană ale IICCMER - Dezgropînd crimele comunismului”. Observator cultural. București: Editura SC Observator cultural SA (672). Accesat în 8 decembrie 2024. 
• Marius Oprea (14 octombrie 2013). „Marius Oprea apară în instanța securiștii. Istoricul a pledat ca martor în favoarea fostului ofițer Nicolae Paraschiv”. Revista 22. București: Grupul pentru Dialog Social. ISSN 1220-5761. Accesat în 10 decembrie 2024. 
• Mădălin Hodor (Direcția de Investigații, CNSAS) (10 decembrie 2013). Referințe la articole. „Portret de torționar: Alexandru Vișinescu”. Revista 22. București: Grupul pentru Dialog Social. ISSN 1220-5761. Accesat în 10 decembrie 2024. 

• Petre Baicu; Alexandru Salcă (1997). Rezistența în munți și orașul Brașov (1944-1948). Brașov: Editura Transilvania Express. ISBN 978-973-97758-8-5. Accesat în 22 iunie 2017. 
• Elena Postică (1997). Rezistenta antisovietica în Basarabia : 1944-1950. Chișinău: Intreprinderea Editorial-Poligrafica Stiinta. ISBN 9975-67-045-8. Accesat în 12 noiembrie 2024. 
• Nicoară Timiș (2000). Legendarul Găvrilă Mihali Ștrifundă din Borșa. Cluj: Editura Societății Culturale Pro Maramureș Dragoș Vodă. ISBN 973-99215-9-0. 
• Mihai Timaru (2000). Destinul unui ofițer. București. ISBN 973-99605-9-6. 
• Adrian Brișcă (2000). Rezistența armată din Bucovina: 1950-1952. Colecția Documente. II. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST). ISBN 973-0-02132-5. 
• Ion Gavrilă-Ogoranu; Fotea Petru; Ciur Anamaria; Ciur Maria (2008). Rezistanța anticomunistă din munții făgărășului (Note și ștudii comparative pe marginea documentelor din arhivă C.N.S.A.S.) (PDF). Accesat în 12 octombrie 2024. .
• Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală; Doru Radosav; Almira țetea; Cornel Jurju; Valentin Orga; Florin Cioșan; Cosmin Budeancă (2003). Rezistența anticomunistă din Apuseni. Grupurile: „Teodor Șușman”, „Capotă-Dejeu”, „Cruce și Spadă”: studii de istorie orală. Documente-Istorie-Marturii. Cluj: Editura Argonaut. ISBN 973-7710126. 
• Denisa Bodeanu; Cosmin Budeancă (2004). Rezistența armată anticomunistă din România. Grupul „Teodor Șușman” (1948-1958). Mărturii. Cluj: Argonaut. ISBN 978-973-77104-7-5. 
• Adrian Brișcă (2004). Rezistența armată din Banat, 1945-1949 (PDF). I. Referință cărții. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST). ISBN 973-86654-2-6. Accesat în 10 decembrie 2024. 
• Camelia Ivan Duică (2005). Rezistența anticomunistă din Maramureș. Gruparea Popșa (1948-1949). București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST). ISBN 973-7861-03-5. 
• Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală; Cosmin Budeancă; Denisa Bodeanu (2006). Rezistența anticomunistă din România. Grupul Capotă-Dejeu (1947-1957). Mărturii. Documente-Istorie-Marturii. Cluj: Editura Argonaut. ISBN 973-7710-84-3. 
• Adrian Brișcă; Puica Buhoci (2007). Rezistența armată din Munții Apuseni. Gruparea maiorului Nicolae Dabija 1948-1949. București: Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului. ISBN 978-973-7861-31-3. 
• Ileana Mateescu; Marcel Mateescu (2008). Rezistența anticomunistă din Mehedinți. Drobeta-Turnu Severin: Editura Ștef. ISBN 978-973-7869-73-9. 
• Aristina Pop-Saileănu (2008). „Să trăiască partizanii până vin americanii”. Povestiri din munți, din închisoare și din libertate. Istorie orală. București: Fundația Academia Civică + Centru Internațional de Studii asupra Comunismului. ISBN 978-973-8214-40-8. 
• Gheorghe Gorun (2008). Rezistența anticomunistă în județul Gorj reflectată în mentalul colectiv : 1945-1981. Craiova: Universitaria. ISBN 978-606-510-021-3. 
• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); Liviu Pleșa (2009). Organizația de rezistență condusă de maiorul Nicolae Dabija (1948-1949) (PDF). București: Editura CNSAS. ISBN 978-973-88289-0-2. Accesat în 12 decembrie 2024. 
• Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu (2009). Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu - Grupul de la Nucșoara. București: Editura Vremea. ISBN 978-973-645-357-1. Accesat în 12 decembrie 2024. 
• Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu; Ioan Crăciun (2009). 50 de ani de la procesul și execuția membrilor grupului de rezistența condus de Toma Arnăuțoiu. București: Editura Ars Docendi. ISBN 978-973-558-435-1. 
• Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală; Cosmin Budeancă; Denisa Bodeanu; Valentin Orga (2009). Mișcarea de rezistență anticomunistă din România. Grupul „Cruce și Spadă”. Mărturii. Documente-Istorie-Marturii (ed. 2). Cluj: Editura Argonaut. ISBN 978-973-109-220-1. 
• Constantin Ionașcu; Virginia Ion (2011). Rezistența anticomunistă din Dobrogea (ed. 3). București: Fundația Academia Civică în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo-Română. ISBN 978-973-8214-64-4. 
• AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România) din Sighetu Marmației (septembrie 2012). Eroii Rezistenței Anticomuniste - Septembrie 2012 (PDF). Eroii Rezistenței Anticomuniste. Baia Mare: Gazeta de Maramureș. 
• Gabriel Moisa; Marius Kramer (2012). Structuri anticomuniste din vestul României. Grupul Adrian Mihuț (PDF). Referințe la articole. Cluj: Editura Mega. ISBN 978-606-543-292-5. Accesat în 12 decembrie 2024. 
• AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România) din Sighetu Marmației (martie 2013). Eroii Rezistenței Anticomuniste - Marție 2013 (PDF). Eroii Rezistenței Anticomuniste. Baia Mare: Gazeta de Maramureș. 
• Gavril Vatamaniuc; Liana Petrescu (prefață) (2016). Am fost un om liber. Convorbiri cu Liana Petrescu. Recviem pentru țăranul roman. București: Romulus Rusan / Fundația Academia Civică. ISBN 978-973-8214-92-7. 
• Vasile Tiplea; Ioana Raluca Marza (2021). Rezistenta anticomunista din Muntii Tiblesului. Cluj: Limes. ISBN 978-606-7993-69-1. 

• Monica Grigore; Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității / Gheorghe Onișoru (coordinateur) (2003). „Grupul Arnota – un episod al rezistenței anticomuniste românești din nordul Olteniei”. Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-1962. Studii 2. București: Editura Kullusys. pp. 102–103. ISBN 978-973-86421-1-9. 
• Viorel Rus (2005). „articol „Trei martiri ai rezistenței anticomuniste din județul Bistrița-Năsăud Leonida Bodiu, Dumitru Toader și Ioan Burdeți"”. Rezistența anticomunistă în județul Bistrița-Năsăud (1945-1989). Referință cărții. Bistrița: Editura Ioan Cutova. pp. 79–91. ISBN 978-973-8767-00-3. Accesat în 10 decembrie 2024. 

• Adrian Brișcă (1993). „Rezistenta anticomunista din Bucovina. Lupta de la Bâtca Corbului, 18 ianuarie 1955. Încercare de reconstituire”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (1): pp. 89–98. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (1993). Cristian Troncota, ed. „Ion Vatamaniuc (1903-1992)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (1): pp. 188–189. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Radu Ciuceanu (1994). „Miscarea Nationala de Rezistenta. Sumanele negre. Dosarul operativ”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (1-2): 241–257. ISSN 1221-6917. 
• Memoria (1995). Referințe la articole. „Grupul de rezistență maior Nicolae Dabija”. Memoria, Revista gândirii arestate. Cluj: Editura Argonaut (13): pp. 59–67. Accesat în 8 decembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Radu Ciuceanu (1996). „Sumanele Negre. Dosarul operativ, 1945-1946, VI”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (10): pp. 62–75. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Radu Ciuceanu (1996). „Sumanele Negre. Dosarul operativ, 1946, VII”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (11-12): pp. 103–114. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Radu Ciuceanu (1997). „Sumanele Negre. Dosarul operativ, 1945-1946, VIII”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (15-16): pp. 111–122. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Viorel Bodiu (1997). Referințe la articole. „Fratele meu, ostaș în divizia "Tudor Vladimirescu", împușcat ca anticomunist pe Dealu Crucii”. Memoria, Revista gândirii arestate. București: Fundația Culturală "Memoria" (22): pp. 121–127. Accesat în 22 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Steliana Breazu (1995). Referințe la articole. „Grupul de rezistență anticomunistă al lui Cantemir Gligor din munții Zarandului și Codrului, pe valea Crișului Alb” (PDF). Analele Sighet. București: Editura Fundația Academia Civică. Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune (2): pp. 233–235. ISBN 973-0-00190-1. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Zoe Rădulescu (1995). Referințe la articole. „Rezistența anticomunistă din munții Babadag” (PDF). Analele Sighet. București: Editura Fundația Academia Civică. Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune (2): pp. 219–223. ISBN 973-0-00190-1. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Ștefan Bellu (1995). Referințe la articole. „Rezistența în munții Maramureșului” (PDF). Analele Sighet. București: Editura Fundația Academia Civică. Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune (2): pp. 224–228. ISBN 973-0-00190-1. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Mihai Timaru (1995). Referințe la articole. „Lupta de rezistență anticomunistă în munții Vrancei” (PDF). Analele Sighet. București: Editura Fundația Academia Civică. Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune (2): pp. 228–233. ISBN 973-0-00190-1. Accesat în 22 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (1997). „Gheorghe Chiraș (1911-1955)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (15-16): pp. 197–199. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Elena Postica (1997). „Grupuri de rezistenta pe teritoriul Basarabiei, I, Uniunea Democratica a Libertatii”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (15-16): pp. 66–77. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (1997). „Mihali-Ștrifundă Gavrilă (1901-1961)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (17): pp. 223–225. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Mihai Timaru (1997). „Am fost ofițer al armatei regale române și nu puteam să absentez de la lupta armată anticomunistă din munții Vrancei”. Memoria, Revista gândirii arestate. București: Fundația Culturală „Memoria” (20): pp. 113–123. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Emil Sebeșan; Ileana Silveanu (1998). „Rezistența din Banat 1949 vol I”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (18): pp. 116–138. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Elena Postica (1998). „Strategia represiunii în Basarabia si forme de rezistenta împotriva ocupatiei sovietice : 1944-1950”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (19-20): pp. 35–45. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Cristian Troncotă (1998). „Procesul mișcării naționale de rezistență, 1946”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST). V (19-20): pp. 102–120. ISSN 1221-6917. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (1998). „Victor Lupșa (1921-1956)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (19-20): pp. 223–225. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Claudia Căpățănă; Răzvan Ciolcă (1998). „Dumitru Apostol (1905-1950)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (21): pp. 229–230. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Matei Tudor (1998). „Rezistența anticomunistă din Mehedinți”. Analele Sighet. București: Fundația Academia Civică. Anul 1948 - instituționalizarea comunismului (6): pp. 250–255. ISBN 973-98437-4-3. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Claudia Căpățănă; Răzvan Ciolcă (1998). „Fișe pentru o istorie a rezistenței anticomuniste, Grupul „Haiducii Muscelului"”. Magazin Istoric. București: Fundația Culturală Magazin Istoric. XXXII (6): pp. 40–44. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Mihai Timaru (1998). „Amintiri despre grupul Paragină”. Analele Sighet. București: Fundația Academia Civică. Anul 1948 - instituționalizarea comunismului (6): p. 261. ISBN 973-98437-4-3. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Lucreția Jurj-Costescu (1999). Referințe la articole. „Patru ani de rezistență cu arma în mână în Munții Apuseni”. Memoria, Revista gândirii arestate (26). Accesat în 22 noiembrie 2024. 
• Adrian Brișcă (1999). „Ion Uță (1891-1949)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (22-23): pp. 248–250. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (2000). „Nicolae Dabija (1907-1949)”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (26-27): pp. 248–251. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Elena Postica (2000). „Martiri ai rezistentei antitotalitare în Basarabia : 1949-1951”. Arhivele Totalitarismului. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (28-29): pp. 76–82. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); George Enache; Adrian Nicolae Petcu (2001). „Biserica Ortodoxă Română și Securitatea. Note de lectură”. Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă. Studii 1. București: Editura CNSAS (1): pp. 108–136. ISBN 973-0-02533-9. Accesat în 22 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); Laura Stancu; Liviu Burlacu (2001). Referință cărții. „Organizația de rezistență 'Paragină' în atenția Securității” (PDF). Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă. Studii 1. București: Editura CNSAS (1): pp. 146–153. ISBN 973-0-02533-9. Accesat în 22 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Silvia Angelescu (2001). Referințe la articole. „Padurea Babadag - câti copaci, atâtia fugari!?”. Magazin Istoric. Bucarest: Magazin Istoric (2/2001): pp. 11–15. Accesat în 22 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Silvia Angelescu (2001). „"Născută din nevoile țăranilor". Rezistența anticomunistă din Dobrogea 1945-1952” (PDF). Anuarul Institutului de Istorie Orală. Cluj: Argonaut (2/2001): pp. 293–310. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Adrian Brișcă (2002). „The Anticommunist Armed Resistance in Romania 1944-1962” [Rezistența anticomunistă în România 1944-1962]. Arhivele Totalitarismului (în engleză). București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) (34-35 (ianuarie-februarie)): pp. 75–101. ISSN 1221-6917. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală; Marius Cristea (2002). „Rezistența anticomunistă în zona Aiud. "Grupul Spaniol"” (PDF). Anuarul Institutului de Istorie Orală. Cluj: Presa universitară clujeană / Editura Argonaut. III: pp. 28–30. ISSN 1454-4865. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Theodor Bărbulescu; Liviu Țăranu (2003). „Rezistența anticomunistă? Cazul colonelului I. Uță” (PDF). Memoria, Revista gândirii arestate. București: Fundația Culturală „Memoria” (44/45). Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Camelia Ivan Duică (2003). https://www.gup.ugal.ro/ugaljournals/index.php/history/article/view/961 Referințe la articole]. „Din istoria rezistenței anticomuniste din Banat. Organizația dr. Liviu Vuc (1948-1952)”. Analele Universității „Dunărea de Jos”. Istorie. Galați: Departamentul de Istorie, Facultatea de Istorie, Filosofie si Teologie (II): pp. 121–133. ISSN 2344-472X. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2003). „Macedo-românii și rezistența armată anticomunistă din Dobrogea (1948-1952)”. Interferențe româno-elene (secolele XV-XX). Iași: Leonidas Rados / Fundația Academică “A.D. Xenopol”: pp. 233–275. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Mircea Rusnac (2003). Referințe la articole. „Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat (1945-1953). Grupări principale”. Banatica. Reșita: Muzeul Banatului Montan (16-2): pp. 303–328. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (decembrie 2003). „Sfidarea Securității în Bucovina. Grupul de rezistență armată anticomunistă Gavril Vatamaniuc (1949-1958)”. Revista de Istorie Socială. Iași: Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. VIII-IX: pp. 363–412. ISSN 1453-5378. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Octavian Coman (2004). Referințe la articole. „Trebuie să ai curaj, trebuie să spui nu”. Memoria, Revista gândirii arestate. London: Franck Cass. 9 (49). Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Ion Constantinescu Mărăcineanu (2004). Referințe la articole. „Un erou de legendă : Colonelul (r) Gh. Arsenescu”. Memoria, Revista gândirii arestate (49). Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Dorin Dobrincu (2005). Referințe la articole. „„Rămășitele grupului Ion Uță": Formațiunile din Banat conduse de frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț (1949-1954)” (PDF). Annales Universitatis Apulensis. Series Historica. Alba Iulia: Universitatea „1 Decembrie 1918” (9/I): pp. 193–215. ISSN 1453-9306. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2005). „Nesupunere în Bucovina. Grupurile de rezistență armată anticomunistă Cenușă–Motrescu (1948-1951), Pătrăucean-Gherman și Cenușă-Pătrăucean 1948-1951” (PDF). Anuarul Institutului de Istorie A.D. Xenopol. Iași. XLII (II): pp. 451–481. ISSN 1221-3705. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2005). Referințe la articole. „Rezistența armată anticomunistă din Bucovina: 'Gărzile Decebal' și grupul Grigore Sandu (1949)” (PDF). Memoria, Revista gândirii arestate. București: Fundația Culturală „Memoria” (51/52): pp. 33–48. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Oana Ionel (2005). Referințe la articole. „Alexandru Dejeu și Securitatea” (PDF). Experimentul Pitești ? Reeducarea prin tortură. Opresiunea țărănimii române în timpul dictaturii comuniste. Pitești: Fundația Culturală „Memoria”, filiala Argeș: pp. 419–428. ISBN 973-86965-4-2. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2005). Referințe la articole. „Formațiuni din rezistanța armată anticomunistă în sudul Moldovei (1945-1958)” (PDF). Anuarul Institutului de Istorie Orală. Cluj: Presa universitară clujeană / Editura Argonaut. VI: pp. 163–192. ISSN 1454-4865. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2005). „Organizația Națională Creștină de Luptă Împotriva Comunismului Partizanii României Mare și planul de răsculare a Banatului (1948-1949)” (PDF). Analele științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. seria Istorie. Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Istorie (LI): pp. 375–392. ISSN 1221-843X. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Liviu Pleșa; Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia Pop (editori) (2006). Referințe la articole. „Implicarea militarilor în mișcarea de rezistență armată - Cazul maiorului Nicolae Dabija (1948-1949)” (PDF). Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală. Cluj: Editura Argonaut. I: pp. 105–124. ISBN 978-973-109-016-0. Accesat în 23 noiembrie 2024. Lucrări prezentate la Simpozionul Internațional Făgăraș-Sâmbăta de Sus, în perioadă 24-26 martie 2006 Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link) Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Oana Ionel; Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Julia Pop (editori) (2006). Referințe la articole. „Anihilarea organizației 'Garda Albă' de către Securitate (1949)” (PDF). Rezistența anticomunistă. Cercetare științifică și valorificarea muzeală. Cluj: Editura Argonaut. I: pp. 142–158. ISBN 978-973-109-016-0. Lucrări prezentate la Simpozionul Internațional Făgăraș-Sâmbăta de Sus, în perioadă 24-26 martie 2006 Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link) Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2006). Referințe la articole. „Grupuri 'minore' din rezistență anticomunistă bucovineană (1948-1961)” (PDF). Codrul Cosminului. Suceava: Editura Universității din Suceava (12): pp. 179–194. ISSN 2067-5860. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Doru Radosav (2006). Referințe la articole. „Rezistenta anticomunistă armată din România între istorie și memorie” (PDF). Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național. Iași: Editura Polirom. VIII: pp. 87–107. ISBN 973-46-0312-4. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2006). Referințe la articole. „Formațiuni „minore" de rezistența anticomunistă și fugari solitari din nordul Transilvaniei (1949-1958)” (PDF). Annales Universitatis Apulensis (Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia). Historica (10/I): pp. 133–146 (p. 133). ISSN 1453-9306. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Cornea Corneliu (2006). Referințe la articole. „Rezistenta anticomunistă în Arad”. Memoria, Revista gândirii arestate. București: Fundația Culturală „Memoria” (55/56). Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Claudia Dobre (1 octombrie 2006). „Elisabeta Rizea de Nucșoara : un « lieu de mémoire » pour les roumains ?” [Elisabeta Rizea din Nucșoara: un „loc al memoriei” pentru români?]. Conserveries mémorielles - Revue transdisciplinaire (în franceză). Université Laval, Québec: IHTP - Institut d'Histoire du Temps Présent, CELAT. ISSN 1718-5556. Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Dorin Dobrincu (22 decembrie 2006). „Rezistența armată anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (I)”. Revista 22. București: Grupul pentru Dialog Social. ISSN 1220-5761. Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Dorin Dobrincu (3 ianuarie 2007). „Rezistența armată anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (II)”. Revista 22. București: Grupul pentru Dialog Social. ISSN 1220-5761. Accesat în 30 mai 2017. 
• Serenela Ghițeanu (8 iunie 2007). Referințe la articole. „Cum e posibil sa fii erou?”. Revista 22. București: Grupul pentru Dialog Social. ISSN 1220-5761. Accesat în 23 noiembrie 2024. sursa articolului: Jurnale din rezistenta anticomunista, Vasile Motrescu, Mircea Dobre, Editura Nemira, 2006 
• Dorin Dobrincu (2007). Referințe la articole. „The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960) I” [Rezistența armată anticomunistă pe versantul sudic al Munților Făgăraș și Munții Iezer. Grupurile conduse de colonelul Gheorghe Arsenescu și locotenentul Toma Arnăuțoiu (1948-1960) I] (PDF). Revista Archivelor (în engleză). București: Arhivele Nationale ale României (3-4 LXXXIV): pp. 249–272. ISSN 1453-1755. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2008). Referințe la articole. „The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960) II” [Rezistența armată anticomunistă pe versantul sudic al Munților Făgăraș și Munții Iezer. Grupurile conduse de colonelul Gheorghe Arsenescu și locotenentul Toma Arnăuțoiu (1948-1960) II] (PDF). Revista Archivelor (în engleză). București: Arhivele Nationale ale României (1 LXXXV): pp. 283–311. ISSN 1453-1755. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Dorin Dobrincu (2008). Referințe la articole. „The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960) III” [Rezistența armată anticomunistă pe versantul sudic al Munților Făgăraș și Munții Iezer. Grupurile conduse de colonelul Gheorghe Arsenescu și locotenentul Toma Arnăuțoiu (1948-1960) III] (PDF). Revista Archivelor (în engleză). București: Arhivele Nationale ale României (2 LXXXV): pp. 160–186. ISSN 1453-1755. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Viorel Rus (2008). Referințe la articole. „Originile Năsăudene ale Organizației Anticomuniste „Haiducii lui Avram Iancu - Divizia Sumanele Negre"” (PDF). Arhiva Someșană. Năsăud (VII): pp. 205–214. ISSN 1583-3542. Arhivat din original (PDF) la 6 aprilie 2016. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• IICCMER (30 aprilie 2009). „Acțiunea de exhumare a partizanului anticomunist Vitan Petru împușcat de securitate la 21 noiembrie 1952”. Arhiva evenimentelor Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). București. Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• IICCMER (30 august 2009). „O nouă acțiune de exhumare organizată de IICCR. Cazul Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950”. Arhiva evenimentelor Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). București. Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• IICCMER (2 septembrie 2009). „Acțiune de exhumare organizată de IICCR în septembrie 2009. Cazul Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950”. Arhiva evenimentelor Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). București. Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S); Nicolae Ioniță (2009). „Fișe biografice ale șefilor de direcții centrale din Securitate, în anii '60” (PDF). Caietele CNSAS. București: Editura CNSAS (1(3)): pp. 105–106. ISSN 1844-6590. Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Memoria (2009). Referințe la articole. „Documente - Din arhiva Securității” (PDF). Memoria, Revista gândirii arestate. București: Fundația Culturală „Memoria”. XXXII (68/69): 231. Accesat în 23 noiembrie 2024. 
• Dorin Dobrincu (2009). Referințe la articole. „Rezistența armată anticomunistă și rezistența greco-catolică în centrul Transilvaniei. Organizația « Partizanii Regelui Mihai - Armata Secretă » (1948-1950)” (PDF). Revista Arhivelor. Istorie. București: Arhivele Nationale ale României (1 LXXXVI): pp. 204–218. ISSN 1453-1755. Accesat în 23 noiembrie 2023. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Memoria (2009). Referințe la articole. „Unde sunt cei care nu mai sunt - „Catalogul" celor uciși în temnițele comuniste”. Memoria, Revista gândirii arestate. București: Fundația Culturală „Memoria”. XXXII (68/69): pp. 241 (lettre D). Accesat în 23 noiembrie 2024. Mentenanță CS1: Text în plus (link)
• Puica Buhoci (