Județul Roman (interbelic)

Județul Roman
Stema judeţului Roman Roman în România
stemă amplasare
Provincie: Moldova
Reședința: Roman
Populație:
 •Total 1930:
Locul
151.550 loc.
Suprafață:
 •Total:
Locul
1.880 km²
Perioadă de existență: '
Subdiviziuni: (inițial) două plăși
(ulterior) trei plăși

Județul Roman a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Moldova. Reședința județului era orașul Roman.

Harta județului, cu dispunerea și denumirea plășilor, în anul 1938.

Județul se afla în partea central-nord-estică a României Mari, în centrul regiunii Moldova. Astăzi teritoriul fostului județ se împarte între județele Neamț, Bacău și Iași. Județul se învecina la nord cu județul Baia, la est cu județele Iași și Vaslui, la sud cu județul Bacău, iar la vest cu județul Neamț.

Ținutul Romanului a fost menționat în documente la 16 septembrie 1408, fiind astfel primul ținut atestat din Moldova.

În anul 1930 județul Roman avea doar două plăși:[1]

  1. Plasa Miron Costin și
  2. Plasa Roman Vodă.

Ulterior, plasa Miron Costin a mai fost împărțită în alte două plăși:

  1. Plasa I.G. Duca și
  2. Plasa Moldova.

Conform datelor recensământului din 1930 județul număra 151.550 de locuitori, dintre care 90,7% români, 4,7% evrei, 2,3% țigani, 1,4% maghiari ș.a. Din punct de vedere confesional populația era alcătuită din 73,2% ortodocși, 21,4% romano-catolici, 4,9% mozaici ș.a.

Populația urbană era formată din 71,9% români, 20,6% evrei, 2,1% țigani, 1,4% germani, 1,3% maghiari ș.a. Din punct de vedere confesional populația orașelor era alcătuită din 73,8% ortodocși, 20,9% mozaici, 3,7% romano-catolici ș.a.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Roman