French
DeutschRadu cel Mare
| Radu al IV-lea (Radu cel Mare) | |
 Domn al Țării Românești | |
 Radu cel Mare. Pictură murală la Biserica Episcopală din Argeș | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1467[2]  Transilvania, Regatul Ungariei |
| Decedat | 23 aprilie 1508[1] Târgoviște |
| Părinți | Vlad Călugărul Rada (călugărită Samonida) - sora căpitanului de Poienari, Gherghina |
| Frați și surori | Vlad al V-lea cel Tânăr |
| Căsătorit cu | Cătălina Crnojevic ?"din Sărata" ? |
| Copii | Radu de la Afumați[3] Radu Paisie Mircea Ciobanul Vlad al VII-lea Vintilă Radu al VI-lea Bădica |
| Ocupație | Domn |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Dinastia Drăculeștilor |
 Domn al Țării Românești | |
| Domnie | 15 aprilie 1495 – 23 aprilie 1508 |
| Predecesor | Vlad Călugărul |
| Succesor | Mihnea cel Rău |
Modifică date / text  | |
Radu cel Mare (n. 1467, Transilvania, Regatul Ungariei – d. ) a fost domn al Țării Românești din septembrie 1495 până în aprilie 1508.
Date biografice
[modificare | modificare sursă]Născut în 1467, fiu al lui Vlad Călugărul, și al Radei (călugărită Samonida)[4] a domnit împreună cu tatăl său în 1492 și apoi l-a succedat după 8 septembrie 1495.[1][5] Domnia lui Radu cel Mare s-a remarcat prin pace, relativă prosperitate și progres cultural. Deși Radu a crescut tributul plătit Porții Otomane de la 8000 la 12.000 de galbeni anual, pe care i-a livrat personal la Istanbul sultanului Baiazid al II-lea între 1500 și 1507, acești bani au fost bine cheltuiți, asigurând țării și domnului ei securitatea și accesul la vasta piață otomană. Radu a fost un iscusit diplomat și în relațiile cu Ungaria și cu sașii transilvăneni, și a avut bune relații cu marele său omolog și contemporan din Moldova - Ștefan cel Mare. Un mic contigent muntean trimis de Radu Vodă (numărând aparent câteva sute), alături de unul de 2000 de turci, au luptat alături de oastea moldoveană a lui Ștefan cel Mare împotriva armatei regelui Poloniei Ioan I Albert la Codrii Cosminului în octombrie 1497. Radu a fost cel care a mediat pacea din 1503 de la Seghedin (Szeged) dintre Imperiul Otoman și Regatul Ungariei. Și pe plan intern el a fost un conducător înțelept și abil reușind să controleze tendințele centrifuge ale marii boierimi, în special ale puternicului clan al Craioveștilor care domina viața politică în Oltenia.[6]
Radu cel Mare a fost și un remarcabil protector al vieții religioase și culturale, la curtea lui găsind adăpost și sprijin patriarhul ecumenic Nifon al II-lea, cel care a inițiat reforma bisericii valahe și care a ocupat între 1502 și 1505 și funcția de mitropolit al Ungrovlahiei (numele uzual în documentele slavone, latine și grecești ale epocii al Țării Românești). Nifon a fost urmat în scaunul patriarhal de Maxim Brancovici (despotul sârb domnind la nord de Dunăre și Sava 1486-1496 care apoi s-a călugărit, canonizat de biserica sârbă și, după 1513, a fost și mitropolit al Belgradului) care a păstorit și el Țara Românească din 1505 până în 1509. Dealtfel și Nifon a fost sanctificat de Biserica Ortodoxă (Patriarhia ecumenică și BOR). Radu cel Mare, ca și tatăl său Vlad Călugărul, a fost puternic implicat în viața religioasă a tuturor creștinilor din Imperiul Otoman (expresie a fenomenului de rezistență culturală frumos numit de Nicolae Iorga „Bizanțul după Bizanț”) și a făcut donații generoase pentru multe mânăstiri de la Muntele Athos, Ierusalim și pentru ctitoria împăratului Justinian din Sinai - mânăstirea Sf. Ecaterina.[7]
Singurele evenimente militare s-au consumat în 1507 când Radu Vodă a dat sprijin unui rebel și pretendent la tron moldovean - Roman de Coșereni care în 1507 a atacat și prădat ținutul Putnei (acum parte din județul Vrancea) atrăgând riposta violentă a domnului moldovean Bogdan al III-lea, care a devastat la rându-i zona Râmnicu Sărat. În cele din urmă conflictul a fost aplanat prin medierea mitropolitului Maxim Brancovici.[8]
Cinci dintre fiii lui Radu cel Mare au fost domni ai Țării Românești.
În timpul domniei sale a fost tipărit de către călugărul sârb Macarie (refugiat in 1499 din Cetina, Muntenegru) Liturghierul (1508), în limba slavonă, care este prima carte tipărită în Țara Românească.[9], [10]
Radu cel Mare este înmormântat la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște, principala sa ctitorie. Radu a început și construcția bisericii mitropolitane „Înălțarea Domnului” din Târgoviște, terminată în 1520 de Neagoe Basarab.
Familia
[modificare | modificare sursă]A fost căsătorit (cca 1494-95) cu doamna Cătălina Crnojevic (numită în alte surse și "din Sărata"), sora ultimului despot sârb al Zetei (Muntenegru), Gheorghe Crnojevic. Cei 2 au avut 5 copii (pe cât se poate întrevedea din documentele rămase disponibile):
- Vlad Vintilă (n. ? – d. 10 iunie 1535)
- Radu Paisie (n. cca. 1500, București – d. 1545, Alexandria) - descendența lui domnească e pusă sub semnul întrebării în alte surse
- Mircea Ciobanul (n. ? – d. 21 septembrie 1559, București)
- Cărstina, se căsătorește cu Stanciul din Bratovoești mare spătar 1559, mort în 1577
- Ana
- Boba, se căsătorește cu Monce, jupân și logofăt, omorât de către Vintilă
A mai avut și doi fii nelegitimi:
- Radu de la Afumați (n. ? – d. 2 ianuarie 1529, Cioroiași)
- Radu Bădica (n. ? – d. 19 ianuarie 1524)
Galerie de imagini
[modificare | modificare sursă]-
Prima pagină a Liturghierului slavon -
Sarcofagul lui Radu cel Mare de la Mănăstirea Dealu, Târgoviște
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Rezachevici, Constantin (), „Viața politică în primele trei decenii ale secolului al XVII-lea. Epoca lui Radu Șerban, a Movileștilor și a lui Gabriel Bethlen”, În Cândea, Virgil (coord.), Istoria românilor. Vol. 5, București: Editura Enciclopedică, p. 130
- ^ http://genealogy.euweb.cz/balkan/basarab.html#R4 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Genealogics
- ^ Ștefănescu, Alexandru (). Documente Slavo-Române relative la Gorj. Editura Târgu Jiului. p. 23.
- ^ C-tin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova: A. 1324-1881 (Enciclopedia domnilor români), pag.129-131
- ^ RADU LE GRAND – UN VOÏVODE VALAQUE MÉCONNU, Radu Ștefan VERGATTI, Annals of the Academy of Romanian Scientists Series on History and Archaeology Volume 2, Number 1/2010
- ^ RADU LE GRAND – UN VOÏVODE VALAQUE MÉCONNU, Radu Ștefan VERGATTI, Annals of the Academy of Romanian Scientists Series on History and Archaeology Volume 2, Number 1/2010
- ^ RADU LE GRAND – UN VOÏVODE VALAQUE MÉCONNU, Radu Ștefan VERGATTI, Annals of the Academy of Romanian Scientists Series on History and Archaeology Volume 2, Number 1/2010
- ^ Liturghier Târgoviște 1508, Cimec.ro, accesat la 27 iuliet 2018
- ^ RADU LE GRAND – UN VOÏVODE VALAQUE MÉCONNU, Radu Ștefan VERGATTI, Annals of the Academy of Romanian Scientists Series on History and Archaeology Volume 2, Number 1/2010
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904
- Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943
- (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966
- Rezachevici, Constantin: Cronologia a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881, Editura Enciclopedică, București, 2001 [1]
- Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 [2]
- Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010 [3]
Vezi și
[modificare | modificare sursă]
| Predecesor: Vlad Călugărul | 1495 – 1508 | Succesor: Mihnea cel Rău |
