Consoană palatală

În fonetică, se numesc consoane palatale acele consoane pronunțate prin atingerea sau apropierea părții mijlocii a limbii de palatul tare; ele reprezintă una din categoriile de sunete clasificate după locul de articulare. Tot în zona palatului tare sînt pronunțate și consoanele retroflexe, dar în cazul lor limba se îndoaie și atinge sau se apropie cu vîrful de palat.

În limba română există o singură consoană palatală propriu-zisă, plus cîteva alofone palatale ale altor consoane:

• [j]: consoană sonantă palatală;
• [c]: consoană oclusivă palatală surdă, alofon al lui [k];
• [ɟ]: consoană oclusivă palatală sonoră, alofon al lui [ɡ];
• [ç]: consoană fricativă palatală surdă, alofon al lui [h];

În alte limbi acest sunet poate să fie o consoană de sine stătătoare sau un alofon al altor sunete. Exemple:

• în limba spaniolă: mañana (dimineață, mîine) se pronunță [maɲjana];
• în limba maghiară: hattyú (lebădă) se pronunță [hɒcːuː];
• în limba letonă: ģimene (familie) se pronunță [ɟimɛnɛ];
• în limba germană: nicht (nu) se pronunță [nɪçt];
• în limba engleză: yes (da) se pronunță [jɛs];
• în limba italiană: gli (articol hotărât) se pronunță [ʎji].