Consoană sonantă laterală alveolară

În fonetică, consoana sonantă laterală alveolară este un sunet consonantic care apare în unele limbi vorbite. Simbolul său fonetic este [l] (litera L minusculă). Același simbol se folosește pentru a nota nu numai varianta alveolară, ci și variantele dentală și postalveolară. Atunci cînd este necesar, aceste variante se deosebesc în transcrierea fonetică prin diacritice.

Consoanele laterale, între care și [l], fac parte din grupul de consoane lichide împreună cu consoanele vibrante.

În limba română acest sunet se notează în scris cu litera L și apare în cuvinte precum larg /larg/, cale /'ka.le/, gol /gol/. Numeroase lucrări clasifică sunetul [l] din limba română și din celelalte limbi romanice drept o consoană dentală, dar tendința în fonetica modernă este de a îl clasifica drept o consoană alveolară.

Consoana [l] este sonoră și nu are o pereche surdă.

De asemenea, în unele graiuri ale limbii române sunetul [l] se palatalizează înaintea vocalei [i] sau a semivocalei corespunzătoare, [j], devenind sunetul [ʎ].

• Modul de articulare este sonant, adică printr-o închidere numai parțială a căii vocale, astfel încît fluxul de aer nu este întrerupt în nici un moment, ci doar îngustat suficient de puțin pentru a nu produce turbulențe audibile.
• Locul de articulare este alveolar, adică prin atingerea alveolelor incisivilor superiori cu partea anterioară a limbii.
• Este o consoană sonoră, adică în timpul pronunției sale coardele vocale vibrează.
• Este o consoană orală, adică fluxul de aer lăsat să iasă pe gură.
• Este o consoană laterală, adică fluxul de aer este lăsat să treacă pe deasupra părților laterale ale limbii, spre deosebire de consoanele centrale, în cazul cărora aerul trece pe deasupra centrului limbii.
• Este o consoană pulmonară, adică obținută prin aplicarea unei presiuni din plămâni.