Constantin Artachino
Constantin Artachino | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Giurgiu, România, România |
Decedat | (83 de ani) București, România[1] |
Părinți | Domenico Artachino |
Cetățenie | România |
Ocupație | pictor |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Domeniu artistic | pictură |
Studii | Universitatea Națională de Arte București, Academia Julian, Școala de la Barbizon |
Pregătire | Theodor Aman, George Demetrescu Mirea, William-Adolphe Bouguereau, Jean-Baptiste Camille Corot |
Profesor pentru | Gheorghe Naum, Nutzi Acontz, Aurel Băeșu, Adam Bălțatu, Iosif Fekete, Ion Popescu Negreni, Anatol Vulpe |
Mișcare artistică | academism, postimpresionism, simbolism, Tinerimea artistică |
Opere importante | a pictat Catedrala Sfântul Alexandru din Alexandria |
Influențat de | Theodor Aman |
Modifică date / text |
Constantin Artachino (n. , Giurgiu, România, România – d. , București, România) a fost un pictor român, unul din membrii fondatori ai Societății Tinerimea artistică.
Biografie
[modificare | modificare sursă]A fost fiul lui Domenico Artachino, cu ascendenți originari din portul Artachi de la Marea Marmara. În 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, întreaga familie s-a refugiat la București.[2]
După ce a absolvit 4 clase primare, părinții l-au înscris la Școala de Comerț, unde profesorii i-au descoperit aptitudinea lui pentru desen. Cu sprijinul material din partea unui unchi a început să urmeze, concomitent cu Școala de Comerț, și școala de Belle Arte sub îndrumarea pictorilor Theodor Aman[2] și George Demetrescu Mirea[3]. Theodor Aman l-a sfătuit să semneze Artakino, pentru ca numele lui să nu fie pronunțat în străinătate Artașino, după ortoepia franceză[4],
După ce a primit o bursă de 4 ani[5] pentru studii în străinătate, din partea bancherului Zerleti, a plecat la Paris unde s-a înscris la Academia Julian și a studiat cu L. Doucet, Corot, W. Bouguereau și Brantôt lucrând la Fontainebleau și Barbizon[3]. În perioada studiilor a vizitat orașele Veneția și Milano, iar mai târziu, Londra. Rămânând fără bursă, a fost nevoit să revină în România, unde a expus, cu succes, și a reușit să vândă multe lucrări. Cu banii câștigați a plecat într-o călătorie la Constantinopol.[2]
La 2 mai 1896, din inițiativa lui Ștefan Luchian, s-a deschis la București, "Expoziția artiștilor independenți", al cărei manifest era semnat de Ștefan Luchian, alături de un grup de prieteni (Constantin Artachino, Al. Bogdan-Pitești și Nicolae Vermont). La Expoziția Artiștilor Independenți din 1896 au expus tineri artiști, între care și Constantin Artachino, care fuseseră refuzați la Salonul Oficial, deschis în același timp[6].
Împreună cu alți pictori ai vremii, printre care Nicolae Vermont și Ștefan Luchian, Artachino organizează în iulie 1897[7] o societate denumită Societatea pentru dezvoltarea artelor în România – "Ileana".[2]
A fost membru fondator al societății Tinerimea artistică înființată la 3 decembrie 1901[8] de un grup de pictori, între care Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Arthur Verona[9], Frederic Storck, Ștefan Popescu[10] și Gheorghe Petrașcu[11]. Gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viața țăranilor, a oamenilor de rând[12].
După un examen a ocupat postul de profesor la catedra de desen, după natură și antic, la Școala de Arte Frumoase din Iași. După anul 1920, a fost transferat la Școala de Belle Arte din București, unde a predat până în anul 1935, când a fost pensionat pentru limită de vârstă. A continuat să picteze și să expună.[2]
În 1951, pentru a putea fi acceptat la expoziția anuală de la sala Dalles, în plină epocă a realismului socialist, bătrânul Artachino a trebuit să picteze un tablou înfățișând o muncitoare citind ziarul "Scânteia".[4]
În anul 1954, pe 9 februarie, a murit subit, la vârsta de 84 de ani.[2]
Opera
[modificare | modificare sursă]A abordat toate stilurile sfârșitului de secol al XIX-lea, înregistrând influențe din academism, impresionism, postimpresionism ori simbolism, curente cu care a luat contact în timpul studenției ori ulterior, în anii maturității artistice.[13]
Pe lângă multitudinea de picturi de șevalet create de-a lungul vieții, a contribuit și la pictarea a două biserici:
- Catedrala Sfântul Alexandru, din Alexandria, în anul 1898, când o echipă formată din Constantin Artachino, Constantin Pascali și Ștefan Luchian, a executat pictura murală în ulei, în stil bizantin, și catapeteasma (în stil neogotic, înaltă de 10 metri)[14]. După cutremurul din 1940, pictura a fost restaurată de pictorii Constantin Artachino și Ștefan Panciu.[15]
- Catedrala ortodoxă Sf. Nicolae, din Tulcea, care a fost construită în anul 1865, renovată și pictată în 1897 - 1900 de Ștefan Luchian și Constantin Artachino. A fost singura biserică ortodoxă de pe întreg cuprinsul Imperiului Otoman căreia i s-a permis să-și înalțe turlele mai sus decât cele ale geamiilor.
Distincții
[modificare | modificare sursă]- Medalia clasa I pentru pictură la Salonul oficial din 1913.[2]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Database of Modern Exhibitions
- ^ a b c d e f g Dicționar de personalități: Constantin Artachino
- ^ a b Constantin Artachino (1870 - 1954)[nefuncțională]
- ^ a b „Tudor Octavian - Pictori romani uitați: Constantin Artachino”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Constantin Artachino - 1870, Giurgiu - 1954, București[nefuncțională]
- ^ Ștefan Luchian în Enciclopedia Universală BRITANNICA[nefuncțională]
- ^ Ștefan Luchian - Pictor (1868-1916) [nefuncțională]
- ^ „Pictori ai Tinerimii artistice: Nicolae Vermont”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Calndar 25 august
- ^ Ștefan Popescu, pictor
- ^ „Gheorghe Petrașcu” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „Recunoașterea Unirii Principatelor Române”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Catalog de expoziție Artachino, Muzeul Național de Artă al României, București, 2004[nefuncțională]
- ^ Catedrala Episcopala Sfantul Alexandru din Alexandria
- ^ Monumente: Catedrala Episcopală "Sf. Alexandru"
|